Un piccolo romanzo che è una favola. Il racconto di una condivisione di vita fra il piccolo Momo, ebreo e Ibrahim, vecchio musulmano, in una Parigi senza tempo.
Una storia di accoglienza, di bontà come ne servirebbero di più. Un Momo che ricorda quello di Romain Gary e de “ Una vita davanti a sé” che rende i personaggi cari al lettore.

Eric-Emmanuel Schmitt, un scriitor cu dublă cetățenie (franceză și belgiană), a crescut într-o familie de atei, dar ulterior a devenit creștin. Religia este prezentă și în Domnul Ibrahim şi florile din Coran, o carte foarte scurtă în care sunt atinse subiecte precum diversitatea religioasă, prejudecățile sau toleranța.

Domnul Ibrahim, privit drept arabul de pe strada evreiască, este de fapt un musulman sufit născut în Turcia, care deține de mulți ani o băcănie într-un cartier din Franța. Lumea consideră că este înțelept, pentru că bătrânul zâmbește mult, vorbește puțin și toată ziua stă nemișcat pe taburetul din prăvălie. Dar nu el se află în prim-planul poveștii, ci Moise zis Momo, un copil evreu de unsprezece ani, care fură din când în când conserve din magazinul domnului Ibrahim.

Momo trăiește cu tatăl său deprimat într-un apartament întunecos și trist; băiatul spală, gătește și trebuie să se descurce cu puținii bani primiți de la tatăl care îl neglijează. Mama a plecat la scurtă vreme după nașterea lui Momo, luându-l cu ea pe băiatul mai mare, Popol, pe care tatăl ursuz îl evocă adeseori cu regret și afecțiune. Bănuit pe nedrept că sustrage bani, Momo se răzbună chiar la începutul poveștii, spărgând pușculița și cheltuind economiile pe o curvă de pe Rue Paradis. Însă inițierea în viața de bărbat nu înseamnă că Momo se maturizează și înțelege viața. El are multe de învățat și multe de schimbat în mentalitatea deprinsă de la tată, care nu mai crede în Dumnezeu și privește oamenii cu îndoială și dispreț.

Apropierea de domnul Ibrahim are efecte miraculoase: Momo descoperă puterea pe care zâmbetul o are asupra celor din jur, învață modalități ingenioase prin care strânge bani din puținul oferit de tată, află că lentoarea este secretul fericirii și că dacă vrei să înveți ceva, nu citești într-o carte, ci vorbești cu cineva.


Dacă aveți chef să citiți mai mult decât atât, varianta lungă se află pe blog: http://lecturile-emei.blogspot.ro/201...

Колко малка, а всъщност колко Голяма книга.

"nu-mi permit să zâmbesc, zâmbetul este pentru cei bogați"

Just nice and simple without being simplistic and with a few words of deep spirit (ex: comparing the Seine river and its bridges to a woman and her beloved bracelets...) so it's always a pleasure to read Mr. Schmitt's works.

Atât de dulce, emoționantă și plină de nevinovăție a fost povestea asta...

Văzute prin ochii senini ai unui copil, până și cele mai mari tragedii ale vieții capătă un aer de irealitate. Momo are treisprezece ani și locuiește cu tatăl său în Paris. Tânjind după atenția si înțelegerea acestuia, viața lui Momo este împărțită între mici furtișaguri și nou-descoperitele prostituate din apropiere, până într-o zi când se împrietenește cu domnul Ibrahim și totul capătă o nouă direcție. Amuzantă, profundă și plină de subtilitate, prietenia dintre cei doi reprezintă în cele din urmă salvarea lui Momo, împăcarea sa cu sine însuși și cu întreaga lume.

M-a impresionat... M-a impresionat stilul liric și detașat al lui Éric-Emmanuel Schmidt de a aborda teme atât de sensibile (religie, discriminare, Holocaust), mi-a plăcut seninătatea care emana din fiecare pagină și ideea că, dincolo de credințele religioase și diferențele individuale, tot ceea ce contează e umanitatea.



— Știi, domnule Ibrahim, când zic că zâmbetul e o chestie pentru ăia cu dare de mână, vreau să zic că-i pentru oamenii fericiţi.
— De aici se trage greșeala. Află că de fapt zâmbetul e cel care-l face pe om fericit.
— Pe dracu'! [...]
A doua zi, ieșind în lume, aruncam zâmbete la dreapta şi la stânga, de-ai fi zis că fusesem dus peste noapte la spital și-mi injectaseră ăia vreun ser al veseliei.

Разкошна книга, бих казала, мъничка, изпъстрена с разхвърляни истини, валидни за всички ни. Ще препиша довечера някои умни мисли от нея. Заслужава! Прочетох я с един дъх, на закуска в неделя утрин. Целият ми ден после беше вълшебен! Като глътка ароматно кафе, за което си спомняш и искаш няколко пъти да пробваш пак. Звучи познато на вкус, но не е същото, като първото ...

بذارید به این تکه از کتاب بسنده کنم که:
از طریق موسیو ابراهیم متوجه شدم که یهودی‌ها و مسلمون‌ها و حتا مسیحی‌ها پیش از آن که شروع کنن به خرد کردن جمجمه‌های همدیگه، در یک مشت آدم مهم مشترک بودن. البته این به من ربطی نداشت ولی باعث خوشنودیم شد.

Un libro apparentemente banale ma in realtà molto profondo. Una storia semplice ma senza frasi fatte e moraleggianti, una tenera favola che sfida i luoghi comuni, i pregiudizi, le piccole grandi avversità quotidiane grazie all'immenso valore dell'amicizia. Bello, bello. L'unica pecca è forse la sua eccessiva brevità, in genere apprezzo i libri che sanno "stringere" molto contenuto in poco spazio anche se in questo caso qualche pagina in più non avrebbe guastato (me lo sono gustato tutto una domenica mattina!). Nel compenso, però, resta un bel libro. E ne è stato tratto un film con Omar Sharif, che non ho visto ma che gradirei vedere.

That's one of the shortest ”novels” I have ever read. It looks like a joke to put the word ”novel” on the cover, really.

It was a re-read, I remembered some stuff, but not so much, I know I saw the movie as well back in 2007.

While I do not loooove this particular book, I also didn't hate it. What disturbs me most is the superficial impression I got, I am sure this happened on my first lecture as well. The story is sort of nice, but to me it kind of feels like it is directly the scenario for a film. And yes, Paulo Coelho flashbacks, ouch!

Do I think Éric-Emmanuel Schmitt is beyond overrated as a writer? I most certainly do. Don't even get me started on that Oscar and the lady in pink, please.

هكذا هو (إريك شميت) تتداخل معه الحكايا لتصنع حبكة فلسفية وليس العكس وفي روايته الأكثرة شهرة تنبعث منها فحوى التحريض للفكرة الصوفية الإسلامية وتتصارع الأفكار من خلال الغربة لرجل مسن قرر أن يتبنى إبناً لا يمت لديانته أو ثقافته بصلة ....يقول (إبراهيم ) من خلال حكمه التي سوف يسرف بها الكتاب أن (التمهمل هو سر السعادة)ويصف المتصوفون بأنهم يلتفون حول قلوبهم لصنع إثارة مجردة مع الله
في رحلتهما التي جابا فيها البلدان بدداً من فرنسا وانتهاداً بتركيا الأناضول سوف يبوح لك الكاتب بأسرار وأفكار وسوف تجد لصورة العذرية الأولى لطفل لم يتجاوز السن المؤهل الكثير من الصور التي يمكن للقارئ أن يجد فيها ملاذاً لحياته السابقة ...كتاب رائع وآنصح به

"أشعر أن ابتسامتي على وشك أن تنتصر"

مسيو إبراهيم كان السبب في أن تنتصر ابتسامة مومو....

هذه الرواية بها شيء جميل ودافئ ومؤثر لمس قلبي، ولكن أيضًا بها أشياء نفر منها قلبي

03.07.2021