The Master of Petersburg

Coetzee doing a remarkable Dostoevsky in character, style, and theme.

'The Master of Petersburg' reads as a 100% classic Russian novel, which is bizzare, knowing that the voice belongs to a South African who also wrote 'Waiting for the Barbarians' and 'Disgrace'... Coetzee's Dostoevski is a man who cannot swim yet is surprisingly able to keep afloat, always oscilating in this near-death experience. A man who is lost, not able to tell the reality from a fabrication, but still guessing the right questions... Writing a novel is the only way for him (and for Coetzee) to confrom himself, to get down to every notch and be redeemed.

As always with Coetzee: a worth read and a page-turner.

It is a superb literature, that is for sure. I just don't like writers from the West trying to imagine what an authoritarian state in Russia could have been like. I always feel their idea of Eastern Europe is somehow wrong.

Another highest recommend, particularly to other writers. This is historical fiction at its finest, by one of contemporary fiction's true masters. This is one of those novels you don't want to set down, and can't wait to pick up. Tremendous effort.

This book was just as good, may be even more powerful in the second reading. The atmosphere was captivating. The idea of fathers versus son runs with a passive violence throughout the text.
I am inspired to read Dostoevsky’s Demons now.

Благодарение на списание "Съвременник" осъществих челен сблъсък с Кутси, който ще боли дълго. В брой 3 за 2015 е публикуван този негов роман (в превод на Пейчо Кънев), който не е излизал на български в книжно тяло и се чудя и мая защо. Стилна, силна и завладяваща история, в която се преплитат историческа реалност и фикция, както и голяма доза психологизъм. Главен герой е Достоевски, който разбира за гибелта на доведения си син и се връща в Петербург от Дрезден, за да вземе личните му вещи. Без да подозира, че синът му е бил замесен в пост-комунистическа организация, която набира сили в царството. Не знам от къде Кутси черпи информацията си за събитията от края на 19-ти век в Русия, но ги е описал така, сякаш е бил пряк свидетел, и дори да има някакви фактологически неточности, изящното му перо и умение да следва тънки, но здрави логически нишки ги покриват на мига. Не, че в едно художествено произведение някой има право да се сърди за такива неща. Миксът между биографични (на Достоевски) и автобиографични (синът на Кутси загива по същия начин и на почти същата възраст както доведения син на Достоевски в романа) елементи е толкова майсторски сглобен, че и най-големият познавач на Фьодор Михайлович би могъл да се обърка. Препоръчвам възторжено - и романа, и цялото списание. Българската литературна периодика напоследък е учудващо силна и жива.

I'm sure that I am not the only one who feels an incredible tranquility in reading Coetzee. I know it is strange, but Coetzee's prose has a calming influence on me, regardless of the subject matter. I think it has something to do with the rhythm of the prose - I first became aware of this effect when I read The Master of Petersburg. Yes, its austere Coetzee, but it is also brilliant writing.

Scriitorul J/M Coetzee, laureat al premiului Nobel pentru literatura in anul 2003, este unul dintre cei mai interesanti scriitori contemporani. Nascut in Africa de sud la Cape Town in 8 februarie 1940, a facut studiile la Cape Town University in cea mai dificila perioada istorica a acestei tari, a lucrat cativa ani in Anglia, apoi isi ia doctoratul in SUA unde si ramane sa tina cursuri d e literatura in diverse universitati americane ca in momentul de fata sa locuiasca in Australia fiind profesor la universitatea din orasul Adelaide. Un parcurs international pe care il intalnim destul de des la multi dintre scriitorii contemporani. Romanul " Maestrul din Petersburg" a fost publicat prim data in 1994. la doua decenii de la aparitia primului sau roman. Este un fel de moment de respiro in activitatea sa literara bogata de altfel. Romanul este extrem de provocator pentru orice cititor pasionat pentru ca il are ca personaj principal pe nimeni altul decat scriitorul rus bine cunoscut Fiodor Mihailovici Dostoievski. Cine nu cunoaste prea multe amanunte despre viata scriitorului rus poate crede ca ceea ce i se intampla in roman este si adevarat. Tocmai in asta consta talentul lui Coetzee. Reuseste sa dea o tenta de veridicitate atractiva unei povesti construite ca sa demonstreze ca " intreaga literatura nu este altceva decat o autobiografie". Dostoievski personajul, soseste la Petersburg ( de fapt la acea data orasul era inca numit oficial Sankt Petersburg) in octombrie 1869 dupa ce fusese anuntat printr-o telegrama ca fiul sau vitreg Pavel Alexandrovici Isaev s-ar fi sinucis. Relatia cu acest fiu al primei lui sotii, Maria Dmitrievna Isaeva nascuta Constant, nu era prea calduroasa si nici prea apropiata. Era de altfel o relatie tipica intre tata si fiul proaspat iesit din adolescenta contestatara. La Petersburg ia legatura cu Anna Sergheievna gazda la care statuse fiul sau si cu fiica acesteia Matriona, o fata de paisprezece ani. Prin ele ajunge sa afle cate ceva despre preocuparile fiului sau si relatiile pe care le avusese in acea preioada in care s e presupunea ca facea studii. Ia legatura si cu politia pentru ca doreste sa aiba hartiile confiscate de politisti si asa afla de legaturile pe care fiul sau le avea cu grupul anarhist Neciaev numit " Razbunarea poporului" motiv pentru care intrase si in atentia politiei secrete. Pe masura ce trec zilele si noptile Dostoievski este tot mai framantat de faptul ca nu a fost un tata adevrat pentru fiul sau vitreg. Si ca poate sa se simta vinovat pentru moartea ciudata a acestuia pentru ca politia sustine sinuciderea dar anarhistii si Neciaev sustin ca a fost asasinat. Dezvolta si o relatie initima cu Anna Serghievna care ii ruineaza relatia cu fiica acesteia. Si lucrurile devin tot mai confuze si mai intortocheate. La final poti sa te intrebi care este rostul acestui roman? Pentru ca e plin de informatii inventate care nu au nici o legatura cu viata reala a scriitorului rus. Fiul sau vitreg Pavel Isaev i-a suprvietuit lui Dostoievski care a murit in anul 1881, Dostoievski a fost plecat din Rusia intre 1869 si 1871 cu cea de a doua sotie, asa ca subiectul romanului este doar o poveste scrisa cu mult talent dar doar o poveste. Si cu toate astea lectura e foarte interesanta, captivanta chiar iar tonul, stilul, framantarile personajelor amintesc perfect de stilul dostoievskian. Intalnim pe parcursul celor 220 de pagini temele cunscute din romanele lui Dostoievski: Crima si pedeapsa, Fratii Karamazov, Idiotul, Demonii, Umiliti si obiditi toate aceste romane pot fi recunoscute intr-o descriere, o afirmatie, o poveste sau o atitudine. Acesta este si farmecul cartii. Nu adevarul istoric trebuie cautat in roman ci doar trebuie sa te lasi cuprins de lumea, spiritul si stilul dostoievskian. Un adevarat roman postmodern.