انسان همیشه به خود اجازه میدهد درگیر و آلوده‌ی قصه‌هایی شود که حکایت میکند.

Merely 64 pages long -this probably classifies more as a short story- Schmitt conveys a full, philosophically deep account, like a Buddhist parable (Schmitt would kill me for this expression). For me the benefit of this rather short book was to read it in one go and thus experiencing all its ideas in a connected, continuous way. A big idea that flutters around throughout the pages is reincarnation and its effects and burdens. The book develops through the original drama in Tibet and at a few points winds back (or forth) to contemporary Paris. I liked the Parisian scenes a lot, for they offer the most beautiful sentences: "Montmartre est beau ce soir. Paris est un décor. Le Tibet, un autre décor. Le vent devrait agiter plus souvent les toiles des décors pour qu'y frémisse le souffle du néant." (60) They are the kind of sentences that open some kind of inner curtains to show small aesthetic glimpses on philosophical landscapes. The last page tells of smart story build-up, so i was happy of reading this book. Four stars because i wanted more.

I was markedly underwhelmed by this book. Having previously read and absolutely loved the third book in "Le cycle de l'invisible", "Oscar et la dame rose" (the one about Christianity), I was looking forward to returning to the beginning of the series and reading "Milarepa" (the one about Tibetan Buddhism).

However, this book simply delivered the story of Milarepa, without reflecting on its meaning at all. The Buddhist legend is interspersed with surreal vignettes from the narrator's life that left me cold. In the end, I didn't find it at all philosophically thought-provoking, in contrast to the third book of the series.

Schmitt made "Oscar" a unique and touching story, but for some reason he wasn't able to add that compelling personal touch to "Milarepa". For anyone interested in Éric-Emmanuel Schmitt, I would suggest skipping this book and starting with "Oscar et la dame rose" instead, regardless of your religious leanings.

Une lecture rapide, simple mais efficace comme à chaque fois avec EES. Pour ce troisième roman du cycle de l'invisible (mon 3è car c'est le premier de la série sinon) nous allons à la rencontré du bouddhisme.

C'est poétique, doux et à la portée de tous. Éric-Emmanuel Schmitt parle de religion, de foi, de croyances, avec une justesse et une simplicité qui rendent son récit encore plus percutant.

Très belle histoire même si je reste avec des questions sans réponses. Mais j'imagine que c'était voulu.

Milarepa este povestea lacomiei si a razbunarii - demoni, magie, crime si răscumpararea greselilor. Este povestea adevarata a baiatului care a devenit cel mai mare mistic al Tibetului. Decedandu i tatal la varsta de 6 ani, averea familiei a foat data in grija unchiului pana cand Milarepa ajunge adult. Insa unchiul sau il izgonește pe acesta si pe mama si sora sa si le ia, din avaritie, tot ce aveau.

“Raul e mai usor de infaptuit decat binele. Raul e iute, il savarsesti fara truda, dar e ca un clei din care nu te desprinzi prea usor.”

First book in the Invisible Cycle series, but fun fact: the second and third books I have already read years ago.

This book wasn't less better than the others. I truly enjoyed it, even though it was weird and was about Buddhism, more or less. But even though I am a christian and not a buddhist, I really liked some aspects of this religion as well and the characters, weird as usual in Eric's books, were still impressing.

The ending was a bit confusing but overall I truly liked this one.

4.5 stars.

Un beau récit qui fait réfléchir - original et l'écriture même est un plaisir!

Petit conte sympathique mais pas plus.
Mais j'ai pu relever quelques passages délicieux ! 3/5

Dacă vă plac poveştile „iniţiatice”, cu eroi care trec printr-un proces crâncen al desăvârşirii spirituale prin meditaţie şi renunţare, atunci cartea lui Eric-Emmanuel Schmitt, Milarepa, este lectura potrivită. L’Express numea Milarepa o „extraordinară poveste metafizică”, dar eu n-aş merge atât de departe: Milarepa este o poveste în care sunt atinse probleme „metafizice”, în care sunt rulate idei specifice budismului tibetan, dar, în esenţă, mesajul este unul simplu şi se poate descifra fără prea multe cunoştinţe în domeniu: importanţa împlinirii spirituale depăşeşte – sau ar trebui să depăşească – orice dorinţă lumească.

Milarepa face parte din trilogia cu Oscar şi Tanti Roz şi Domnul Ibrahim şi florile din Coran [ cronica aici], şi cred că ar trebui citite toate trei ca un întreg, aşa cum le-a conceput şi autorul, pentru că doar aşa sensul lor devine complex.

Fiecare dintre cele trei cărţi abordează câte o perspectivă religioasă diferită – în Oscar şi Tanti Roz, personajul descoperă prin creştinism împăcarea cu moartea, în Domnul Ibrahim şi florile Coranului, se vobeşte despre înţelepciunea islamică şi, în acelaşi timp, despre cât de asemănătoare sunt, de fapt, creştinismul, iudaismul şi islamismul dacă trecem peste toate barierele ridicate doar de om, iar în Milarepa, Schmitt aduce în discuţie idei dintr-o religie îndepărtată de stilul nostru de viaţă şi care par cu atât mai dificil de aplicat: trebuie să renunţi la împlinirile mărunte şi să te concentrezi pe transcenderea materialului, căci numai aşa vei reuşi să scapi de eterna reîntoarcere, de reîncarnarea în lumea materială, considerată, evident, inferioară. (cronică: http://bookaholic.ro/milarepa-sau-des...)

Nu-i rea, dar nici roman nu e...

Leider hat mir das 4/4 Buch nicht so gut gefallen - ich konnte irgendwie nicht in die Geschichte reinkommen und auch hat mich das Sujet nicht so mitgerissen, wie ich es gerne hätte. Daher leider nur 2.8 Sterne

نگاه اشمیت و درکش از بودا و آموزش های بودا خیلی مستند نیست
اما در کل کتابیه که یکبار خوندنش ارزش داره حتمنِ حتمن