Mentre leggevo, ho cominciato a scrivere su dei post it alcune frasi, alcune immagini, alcuni pensieri che le pagine mi suscitavano. Pezzi che mi sono rimasti più impressi. Qualcosa di significativo per me.
Mi piacerebbe cominciare ad utilizzare questo metodo quest'anno, per i libri che leggo. Per segnarmi più a fondo ciò che mi colpisce, per ricordarlo meglio in futuro.


L'avidità senza fondo dell'uomo. O, meglio parlare di un Sentimento del Destino Individuale.
Ricorda l'Uomo del Sottosuolo.
Le giornate in bilico. Immobilità. La trappola della stanza.
Joseph presta a Kitty "Gente di Dublino".
L'impossibilità di cambiare, di trovare strade nuove.
La descrizione del cielo, le nuvole. La nuvola dentro di noi.
La morte, inevitabile. Il futuro, impensabile.
L'uomo in bilico, l'uomo caduto. Si sta come d'autunno sugli alberi le foglie.
Tram, poliziotti, ambulanze, diner. Nebbia, vicoli, edicole, immondizia.
Donne isteriche, donne stupide, donne che non si lasciano plasmare, donne cattive. Uomini ambiziosi, imprenditori, uomini che fanno domande e uomini che pensano al proprio orticello.
Ricchezza come valore. Le scarpe, gli abiti. Sei un pezzente.
Tosse, piedi bagnati.
Il pericolo di credere alle possibilità senza limiti.
Essere privi di significato. Morire.
Ma io devo sapere cosa sono.
Sogni terrificanti o fissare il soffitto di notte o di giorno le tapparelle, senza sapere che fare. Immobilità. Attesa.
Sappiamo che ci cerca, e ci aspettiamo di essere trovati. Ma come sarà?
Descrizione di volti, caratteri, stanze, luci. Dettagli e accostamenti insoliti.
Che uso fai della tua libertà?
Alienazione. Debolezza di visione.
Come affrontare il caos? Trovare delle risposte. Costruzioni ideali insufficienti.
Collerici verso l'altro. Per ragioni d'amore, solitudine e disprezzo verso noi stessi.
Una vita che continua vuol dire aspettative. La morte abolisce la scelta.
Non c'è dignità.
La ricerca è per tutti la stessa.
Desiderio della pura libertà.
Raffica di domande cui rispondere. Sotto torchio.
Joseph è cambiato, non si riconosce più nel Joseph di un anno fa. E nemmeno gli altri lo riconoscono. Sempre irascibile.
Ai pezzenti non è dato scegliere.
A volte dialoga con lo Spirito delle Alternative:
Preparasi alla vita, prepararsi alla morte.
Vuoi che io adori l'antivita. Io dico che non ci sono valori al di fuori della vita.
Tutti sono in bilico. Per ora un equilibrio non lo puoi trovare. Qual è il mio ruolo come uomo?
Credi di essere in grado da solo di rispondere a tutte le tue domande? Pura follia!
Ho il diritto di sottrarmi al destino di tutta la mia generazione?
"Se stesso" è diverso da "la propria vita".
Preservare se stessi. Non possiamo renderci immortali. Possiamo decidere solo ciò che possiamo decidere. Ancora, l'inevitabilità, la certezza della morte. La mente si può preservare, non la carne.
Siamo responsabili del nostro Io. Noi dobbiamo governare, non il caso.
Ma abbiamo paura. Vogliamo rinunciare alla nostra libertà. Chiediamo un guinzaglio.
Incapacità di essere liberi. Abbiamo un destino individuale, al di là di tutto?
Ricorda Ivan che parla con il diavolo (devo rileggerlo).
Volere, non riuscire a fare.
Niente posta. Chiudere le persiane, non aprire il giornale, lasciare la guerra fuori.
Parla in francese, a frasi fatte, mangia sempre fuori.
Il vicino di casa tossisce per attirare l'attenzione, non chiude la porta del bagno, ruba i calzini e li butta nel cespuglio fuori dalla finestra insieme alle bottiglie vuote.
La padrona di casa è malata; dall'inizio del libro (dicembre 1942) dicono che non si sa quanto ancora durerà. La morte arriverà, ma quando? È marzo 1943.
Primavera. I fiori hanno coraggio ad uscire. Tornate indietro, non sapete quel che vi aspetta!.
Promessa = minaccia.
Passeggiare, andare a zonzo e sentirsi in colpa. Retaggio di quando si andava a scuola.
Impossibile speranza. Impossibile ringiovanimento. L'uomo è diverso dalla natura in primavera.
Una farfalla inopportuna, un po' estranea all'intera condizione di questo secolo.
In onore alla trasformazione del tempo, farsi belli. Allo specchio: nuove rughe. Non riconoscersi nemmeno fisicamente. Inevitabile, il prezzo dell'esperienza. Non si ha altra scelta.
In banca, il direttore guarda i suoi documenti e poi lui in faccia. "Come faccio a sapere che questa persona è lei?".
Un anno fa avrei... Un anno fa non sarei...
Imbarazzo.
Dire di NO. Non spiegare perché. Avere princìpi nascosti da qualche parte, con la P maiuscola.
In passato non facevi... In passato non eri...
Doversi arrendere, ma con un sospiro di sollievo.
La mia vita era già abbastanza lunga da contenere periodi quasi dimenticati.
Sentirsi vecchi. Capire il significato di "irrecuperabile".
Visioni complete della vita, dall'alto. Tutto si fa più piccolo. Rivelazione degli accordi effimeri con i quali regoliamo la nostra vita.
Ora c'è. Prima non c'era. Poi non ci sarà.
Non ci si può fidare della realtà. Gli oggetti ci tradiscono.
Non ce la si può cavare da soli, la prossima mossa tocca al mondo.

Un altro libro giusto al momento giusto.

Un jurnal trist, plin de întâmplări și lucruri demne de luat în seamă!

"În plus, zice el, în fiecare dintre noi există un element comic sau fantastic. Nu poți controla complet astfel de lucruri."
"- Da' de unde! Mai bine așa. Gândește-te cum ar fi realitatea dacă s-ar îndeplini chiar toate visurile."

Un individ încă tînăr, Joseph, vrea să scape de povara de a alege și de obligația de a-și justifica existența. Refuză să fie „condamnat la libertate”, cu formula lui Sartre. În consecință, s-a înscris în Armată (cu A mare în original), dar birocrația cazonă îl pune să aștepte mai bine de 6 luni. Acest răstimp îl scoate din sărite și din minți. Devine agitat și irascibil, se ceartă cu Ida (soția lui), renunță la prieteni, renunță la amantă (Kitty), renunță pînă și la cărți. Nimic nu mai are importanță pentru el.

În fiecare dimineață, după ce se trezește, are de rezolvat una și aceeași problemă insolubilă (pentru orice „om suspendat”): să deschidă ochii sau să-i țină strîns închiși, să se ridice din pat sau să rămînă întins pînă la 12, să-și caute papucii sau să umble prin cameră în picioarele goale, să bea sau să nu bea o cafea (sau un whisky), să se îmbrace sau să nu se îmbrace, să facă o plimbare sau să nu iasă din casă, să se tundă sau să-și lase părul lung, să-și taie unghiile au ba (p.121). E asaltat de dileme din care nu poate ieși. Personajul mi-a adus aminte de Oblomov.

Cînd, în sfîrșit, după 6 luni de așteptare (și de nervi), îi vine chemarea în armată, Joseph se destinde. Scrie mulțumit în jurnal:

„Nu va mai trebui să dau socoteală pentru ființa mea... Voi fi în grija altora, scăpat de autodeterminare, lipsit de libertate” (p.220).

Romanul nu are acțiune, e plicticos.

"Numa cidade onde se viveu quase toda a vida não é provável que se seja sempre um solitário; e, no entanto,  num sentido muito real,  é esse precisamente o meu caso. Estou só durante dez horas por dia, num quarto apenas. "

Na Corda Bamba retrata o estado de espírito de toda uma geração que cresceu durante a Grande Depressão e a Segunda Guerra Mundial.
Estamos em 1942 e o nosso protagonista,  Joseph, vive em Chicago e está à espera de ser chamado para se juntar ao exército americano. Joseph tem "todo o tempo do mundo" e enquanto espera começa um diário onde descreve as discussões com amigos e parentes e onde faz muita auto análise.  No decorrer da narrativa vamos lendo este diário onde ele anota meticulosamente os seus pensamentos íntimos,  inseguranças, medos, hábitos diários e conversas com o seu alter-ego.
Este livro é um pouco pessimista e opressivo em algumas partes e nota-se claramente a sensação de alívio de Joseph (e nossa também) quando no fim ele encontra a resposta sobre o que fazer para sair do limbo.
Saul Bellow escreveu este livro com 29 anos e embora seja um livro denso e por vezes filosófico,  foi a semente para a magnífica obra deste Nobel da Literatura de 1976. Esta foi uma releitura que me fez gostar ainda mais deste livro do que da primeira vez que o li no século passado

This is Saul Bellow’s debut novel, published in 1944, so during the Second World War. It consists of Joseph’s personal diary entries dating from December 15, 1942, to April 9, 1943. He is waiting to be called up to the war. When the book opens he had already been waiting for seven months. Born in Canada, he was classified as an alien, this being the reason for the delay, the postponement of his induction. He is married, has a degree in history from the University of Wisconsin-Madison and resides with his wife in a boardinghouse in Chicago. He has lived in the US for eighteen years, and he says he wants to go fight in the war. He has quit his job and is waiting for induction. He is a dangling man, waiting and waiting.

He is free; there are no restraints placed on him and no claims on his time. What does he do with his freedom? Do men enjoy such freedom? This is the core question of the book. The two, husband and wife, live on her salary. This she is fine with, but for how long? We watch also how others react to Joseph’s situation, his having no job, sitting around waiting.

The writing, the prose style—I am split on this. Joseph’s journal entries, particularly in the beginning, are often philosophical. He ponders his existence and the purpose of life. He struggles to perceive who he is and who he wants to be. He says he is “preparing himself spiritually for the war”. His philosophical reflections I found sophomoric and not well expressed. Remember, he is writing in his diary. On the other hand, descriptions of places and people are very much to my taste. These lines I like a lot.

As we proceed through the book we not only hear Joseph’s thoughts but also see what he does. We observe how his moods change and how his overall temperament is altered. Then, he does something. I like how his thoughts and actions and diary entries reflect each other.

I like the final message of the book. I think what is said is true. Few people can handle freedom; many want to be told what to do.

I listened to the audiobook narrated by Kirby Heyborne. It is fine and not hard to follow, but neither is the narration particularly special. He dramatizes a bit, but does not overdo it. There are lines of French. These are poorly pronounced.



************************

*The Victim 4 stars
*Herzog 4 stars
*Dangling Man 3 stars
*The Adventures of Augie March 2 stars

Why did the American empire at its zenith produce so much depressing art? This book is about a guy who hates normal American life so much that he cannot wait to join the army. He gets into a petty fight with his relatives kid while waiting for the summons from the American army. That scene stayed with me. Pesky kids are underrated nuisances and villains in all societies. The protagonist cannot seem to stop making a fool of himself in this book.

Freedom actually sucks? We are all waiting to get into some kind of trap or the other? We long for some kind of trap from where we can simply pass the days so that it does not destroy us? Find your own trap. If only we all had a disciplinarian in our life. I think everyone longs for that benevolent disciplinarian like they long for the perfect lover. Like they long for the perfect porn or the perfect food. Maybe that is a cool start-up idea.

I read this while I was in Mumbai. A long time ago. Why do I discover these depressing American books? The purpose of all writers is to side with and offer sympathy to the malcontents of their own tribe. This book does so emphatically.

Beautiful novel, in the line of Dostoyevsky's 'Memories from the underground' and Hesse's 'Steppenwolf'. An exploration of the modern human condition: to be or not to be, placed in Chicago in 1942-43. The main character, Joseph, hesitates to dive in the war, like all men else around him; he finds no solution to his existential despair, is literally 'dangling', and gets frustrated by the hopeless waiting. In the end he makes up his mind, but it is doubtful his decision is satisfactory. A staggering monologue, this debut of Bellow. Aren't we all dangling?

A sinister little book, I would say. I'm into it. I like the concerns about what it means to be free, and whether we can handle it, and I like the slow uncovering of how violent and strange and truly troubled Joseph has become during his period of dangling. Not super impressed with the female characters (poor Iva), and there are random racist moments thrown in. But that's just par for the course for old books by white men, I suppose.

La soledad fue para mí el hilo de lectura de “El hombre en suspenso”. Joseph, su protagonista, registra en su diario el inútil intento por evadir la hipocresía de las convenciones anglosajonas del siglo XX: la fuerza varonil, el prestigio social y el postureo intelectual.

La trama de su historia se despliega por las calles de un Chicago gélido, sumido en la incertidumbre de la Segunda Guerra, que sirve de espejo para la mente del protagonista: un hombre que experimenta el estrechamiento de la existencia a través de la batalla entre su orgullo (que a veces protege a la dignidad) y el horror a la pobreza (siempre despreciable).

El lenguaje sencillo con que fue compuesta la novela se refiere a lo cotidiano; sin embargo, hunde en los pozos profundos de un alma suspendida entre la libertad prometida en la autodeterminación y la que proporciona a crédito y usura la obediencia. El protagonista se dice a sí mismo que “No es el amor lo que nos causa el cansancio de vivir. Es nuestra incapacidad de ser libres” (P 156). Yo me pregunto, ¿cuál es la distancia necesaria para vivir con esos otros que, cuando nos enamoran nos hacen empeñar nuestra libertad?

Am citit-o în plină pandemie și m-am regăsit exact în situația descrisă. Neliniște, nesiguranță, lipsa perspectivelor. Cred ca de aceea i-am dat 5 stele.

"Dangling Man," Nobel-Prize-winning author Saul Bellow's first novel (1944), is one of his slighter offerings. The central character, Joseph, is a "dangling man" because he has given up his job and is awaiting induction into the military. Perhaps he is dangling in another way: he has become too intellectually removed to connect emotionally with his wife Iva or his friends. His intellectual distance is applied to himself as well, and, despite all else, he does possess a certain lucidity. While he has now "outgrown" an earlier self, who was a committed political radical, this reader at least could not help but like that earlier self more than the lucid but lost "dangling" man he has become. For all the genius of this novel, I did not always hold my attention--left me feeling a bit dangling myself---but I am inclined to go on and read other novels from the Bellow oeuvre!

This was Bellow’s debut, published in 1944 when he was 29. It was probably not the best choice of introduction to Bellow – I’ll try Augie March or Herzog next – but I happened to find a cheap paperback copy in Oxfam and thought I might as well start there, having had my interest in Bellow piqued by James Atlas’ The Shadow in the Garden.

The narrator, Joseph, lives with his wife Iva in a Chicago boarding house while he waits to be called up for war service. For nearly four months he keeps a journal expressing his frustration, which most often manifests as rage: “I feel I am a sort of human grenade whose pin has been withdrawn. I know I am going to explode and I am continually anticipating the time, with a prayerful despair crying ‘Boom!’ but always prematurely.” An Angry Young Man avant la lettre? In the book’s most disturbing moment, he spanks his adolescent niece over a perceived slight. (He also likens a piano’s keys to the teeth of a “darky entertainer”!)

I enjoyed the philosophical arguments about the vanishing importance of the individual and the descriptions of rush-hour Chicago, but the plot itself struck me as slender. Still, there’s plenty of promise here – a career of over half a century awaited Bellow.

A favorite line:

“Trouble, like physical pain, makes us actively aware that we are living, and when there is little in the life we lead to hold and draw and stir us, we seek and cherish it, preferring embarrassment or pain to indifference.”