...
Show More
Am ezitat foarte mult timp până am reluat citirea trilogiei "Răstignirea trandafirie", mai precis, până a citi ce-a de-a doua carte - Plexus.
Deși l-am îndrăgit din prima carte citită pe Miller, ju știu ce dracu am ezitat atât. Dar cam vreo doi ani nu am citit de el nici o carte. Abia anul acesta, o dată începută și ,,Plexus", am citit și ,,Lume sexului" și ,,Zile liniștite la Clichy".
Plexus îmi pare cea mai densă (zic asta cu foarte mare curaj, așa cum n-am citit încă ce-a de-a treia carte din trilogie - Nexus) din cele trei cărți care alcătuiesc trilogia. Sexus mi-a plăcut enorm, dar Plexus e mai aproape de mine datorită temei pe care o abordează aici și anume: perioada în care Miller începe să scrie, unde încearcă să o facă, să pună în sfârșit în lucru materialul pe care îl trăiește și, totuși, o face încă deplasat și stângaci. Abia peste douăzeci de ani are să scrie și trilogia și alte cărți de mare valoare, dar unele texte i se trag încă din această perioadă.
Un lucru important pe care am avut să-l conștientizez odată citit acest volum e că Henry Valentin Miller e un autor prost de ficțiune, acolo unde încearcă să bage niște visuri, fantezii, situații pur ficționale - ratează; însă de-a lungul cărții un își povestește propriile trăiri și peripeții e absolut genial (și o spun cu toată sinceritatea).
Aș încerca să citez aici, dar mi-ar lua o groază de timp și spațiu, însă sunt sigur că nu vor citi nici măcar 10% din cei care vor vedea postarea.
Aș încerca să descriu idei, filosofii, situații din carte dar nu sunt rumegate destul și, sunt sigur, o să revin să recitesc tot ce am însemnat cu creionul de mai multe ori (dar am însemnat mult).
Acum, cred, e timpul să-mi limpezesc balamucul din creier cu o pauză din lecturi și să mai mănânc & beu ceva bun (apropo, deși Miller a dus foame zdravănă, în carte o să găsiți muuuuultă mâncare; or, numai ducând foame îți vine să vorbești despre mâncare; iar scriitorii care vorbesc despre foamete și nu pomenesc diverse mâncăruri, de mai multe ori, nu sunt decât niște îndopați care ating subiecte ce nu i-a atins (e ca si cum ai zice că ai pipăit sânii profei de română în timp ce doar ai visat-o chiar la lecțiile în care ea îndruga acolo despre crengi și luceferi)).
Copășei!
Deși l-am îndrăgit din prima carte citită pe Miller, ju știu ce dracu am ezitat atât. Dar cam vreo doi ani nu am citit de el nici o carte. Abia anul acesta, o dată începută și ,,Plexus", am citit și ,,Lume sexului" și ,,Zile liniștite la Clichy".
Plexus îmi pare cea mai densă (zic asta cu foarte mare curaj, așa cum n-am citit încă ce-a de-a treia carte din trilogie - Nexus) din cele trei cărți care alcătuiesc trilogia. Sexus mi-a plăcut enorm, dar Plexus e mai aproape de mine datorită temei pe care o abordează aici și anume: perioada în care Miller începe să scrie, unde încearcă să o facă, să pună în sfârșit în lucru materialul pe care îl trăiește și, totuși, o face încă deplasat și stângaci. Abia peste douăzeci de ani are să scrie și trilogia și alte cărți de mare valoare, dar unele texte i se trag încă din această perioadă.
Un lucru important pe care am avut să-l conștientizez odată citit acest volum e că Henry Valentin Miller e un autor prost de ficțiune, acolo unde încearcă să bage niște visuri, fantezii, situații pur ficționale - ratează; însă de-a lungul cărții un își povestește propriile trăiri și peripeții e absolut genial (și o spun cu toată sinceritatea).
Aș încerca să citez aici, dar mi-ar lua o groază de timp și spațiu, însă sunt sigur că nu vor citi nici măcar 10% din cei care vor vedea postarea.
Aș încerca să descriu idei, filosofii, situații din carte dar nu sunt rumegate destul și, sunt sigur, o să revin să recitesc tot ce am însemnat cu creionul de mai multe ori (dar am însemnat mult).
Acum, cred, e timpul să-mi limpezesc balamucul din creier cu o pauză din lecturi și să mai mănânc & beu ceva bun (apropo, deși Miller a dus foame zdravănă, în carte o să găsiți muuuuultă mâncare; or, numai ducând foame îți vine să vorbești despre mâncare; iar scriitorii care vorbesc despre foamete și nu pomenesc diverse mâncăruri, de mai multe ori, nu sunt decât niște îndopați care ating subiecte ce nu i-a atins (e ca si cum ai zice că ai pipăit sânii profei de română în timp ce doar ai visat-o chiar la lecțiile în care ea îndruga acolo despre crengi și luceferi)).
Copășei!