...
Show More
Iarna vrajbei noastre a fost primul roman al lui Steinbeck pe care l-am citit - mai exact, la finalul anului 2004. Am recitit-o nouăsprezece ani mai târziu și mi s-a părut mai puțin convingătoare decât la prima lectură.
Romanul este parțial narat la persoana întâi de către Ethan Allen Hawley, ajuns băiat de prăvălie, după ce a reușit să desăvârșească munca tatălui său și anume să risipească averea familiei; singurul lucru care i-a rămas este casa, unde locuiește alături de soția sa, Mary și de cei doi copii. Locuitorii orașului New Baytown îl apreciază însă pe Ethan, în ciuda greșelilor făcute de acesta, și își fac cumpărăturile la magazinul unde acesta este vânzător. În plus, toți se așteaptă ca Ethan cumva să reușească să întoarcă roata norocului în favoarea sa.
Ethan însuși are un plan în acest sens, însă, cu toate acestea, refuză mita oferită de către un reprezentant al unei firme distribuitoare de diverse produse pentru a-l convinge pe patronul său, italianul Alfio Marullo, să încheie un contract. Dar asta nu-l va împiedica să-l denunțe pe patronul său la Serviciul Imigrației și Naturalizării și nici să plănuiască să jefuiască banca aflată în apropierea prăvăliei, unde este casier Joseph Patrick Morphy, Joey Morphy, zis Joey-Băiatul, sau pur şi simplu „Morph”, un personaj destul de straniu, ce îi împărtășește lui Ethan o sumedenie de informații aparent nevinovate despre cum poate fi jefuită banca în care lucrează. De parcă l-ar îndemna să facă acest lucru. Și nu numai atât. Joey are o teorie și despre ce anume să faci pentru a nu fi prins ulterior: să nu ai cazier și nici complici care te pot trăda, să ignori complet ispita reprezentată de femei și să nu cheltui banii furați, ci, la mult timp după ce săvârșești jaful, să îi investești. Regulile lui Joey se vor dovedi însă inutile, dar numai datorită intervenției hazardului.
Maxima care îl descrie cel mai bine pe Ethan este, așa cum el însuși sugerează, Ars est celare artem (tradus drept "Măiestria constă în a-ți ascunde măiestria"). Însă nu doar pe eroul principal, ci și pe misterioasa Margie Young-Hunt, al cărei comportament oscilează între seducerea lui Ethan și prietenia pentru soția acestuia.
Pe de altă parte, Iarna vrajbei noastre este și un roman despre bani, despre relevanța socială a banilor ("Banii devin în mod automat demni de respect, dacă reuşeşti să-i păstrezi un timp mai îndelungat"), despre obsesia legată de bani ("Îţi aduci aminte de miliardarul din Texas, care a murit de curând? Locuia la hotel, într-o singură cameră, şi n-avea decât o valiză. N-a lăsat nici testament, nici moştenitori, dar el socotea că nu are bani îndeajuns. Cu cât ai mai mulţi, cu atât îţi ajung mai puţin"), despre bani ca subiect de conversație ("Banii constituie un subiect grosolan şi lipsit de eleganţă numai atunci când îi ai. Cei săraci consideră că acest subiect este fascinant"), sau despre schimbările înfricoșătoare pe care banii le produc în sufletul oamenilor ("Mă tem de altceva: de nefericirea ucigătoare, de panica pe care o aduce cu sine posesia banilor, de aparenţa de putere şi de invidiile pe care le naşte") etc. Este reluată, de asemenea, o idee care apare de mai multe ori în opera lui Steinbeck: banii produc alți bani. Ethan încă nu are bani, dar strategia sa pare să dea roade, va avea din nou mulți bani în foarte scurt timp. Numai că hazardul intervine din nou în familia sa și de unde el se așteaptă cel mai puțin - din partea copiilor săi - arătând faptul că nicio strategie nu este infailibilă. Lectură plăcută!
Romanul este parțial narat la persoana întâi de către Ethan Allen Hawley, ajuns băiat de prăvălie, după ce a reușit să desăvârșească munca tatălui său și anume să risipească averea familiei; singurul lucru care i-a rămas este casa, unde locuiește alături de soția sa, Mary și de cei doi copii. Locuitorii orașului New Baytown îl apreciază însă pe Ethan, în ciuda greșelilor făcute de acesta, și își fac cumpărăturile la magazinul unde acesta este vânzător. În plus, toți se așteaptă ca Ethan cumva să reușească să întoarcă roata norocului în favoarea sa.
Ethan însuși are un plan în acest sens, însă, cu toate acestea, refuză mita oferită de către un reprezentant al unei firme distribuitoare de diverse produse pentru a-l convinge pe patronul său, italianul Alfio Marullo, să încheie un contract. Dar asta nu-l va împiedica să-l denunțe pe patronul său la Serviciul Imigrației și Naturalizării și nici să plănuiască să jefuiască banca aflată în apropierea prăvăliei, unde este casier Joseph Patrick Morphy, Joey Morphy, zis Joey-Băiatul, sau pur şi simplu „Morph”, un personaj destul de straniu, ce îi împărtășește lui Ethan o sumedenie de informații aparent nevinovate despre cum poate fi jefuită banca în care lucrează. De parcă l-ar îndemna să facă acest lucru. Și nu numai atât. Joey are o teorie și despre ce anume să faci pentru a nu fi prins ulterior: să nu ai cazier și nici complici care te pot trăda, să ignori complet ispita reprezentată de femei și să nu cheltui banii furați, ci, la mult timp după ce săvârșești jaful, să îi investești. Regulile lui Joey se vor dovedi însă inutile, dar numai datorită intervenției hazardului.
Maxima care îl descrie cel mai bine pe Ethan este, așa cum el însuși sugerează, Ars est celare artem (tradus drept "Măiestria constă în a-ți ascunde măiestria"). Însă nu doar pe eroul principal, ci și pe misterioasa Margie Young-Hunt, al cărei comportament oscilează între seducerea lui Ethan și prietenia pentru soția acestuia.
Pe de altă parte, Iarna vrajbei noastre este și un roman despre bani, despre relevanța socială a banilor ("Banii devin în mod automat demni de respect, dacă reuşeşti să-i păstrezi un timp mai îndelungat"), despre obsesia legată de bani ("Îţi aduci aminte de miliardarul din Texas, care a murit de curând? Locuia la hotel, într-o singură cameră, şi n-avea decât o valiză. N-a lăsat nici testament, nici moştenitori, dar el socotea că nu are bani îndeajuns. Cu cât ai mai mulţi, cu atât îţi ajung mai puţin"), despre bani ca subiect de conversație ("Banii constituie un subiect grosolan şi lipsit de eleganţă numai atunci când îi ai. Cei săraci consideră că acest subiect este fascinant"), sau despre schimbările înfricoșătoare pe care banii le produc în sufletul oamenilor ("Mă tem de altceva: de nefericirea ucigătoare, de panica pe care o aduce cu sine posesia banilor, de aparenţa de putere şi de invidiile pe care le naşte") etc. Este reluată, de asemenea, o idee care apare de mai multe ori în opera lui Steinbeck: banii produc alți bani. Ethan încă nu are bani, dar strategia sa pare să dea roade, va avea din nou mulți bani în foarte scurt timp. Numai că hazardul intervine din nou în familia sa și de unde el se așteaptă cel mai puțin - din partea copiilor săi - arătând faptul că nicio strategie nu este infailibilă. Lectură plăcută!