"Parece que estamos em guerra, Claro que estamos em guerra, e é guerra de sítio, cada um de nós cerca o outro e é cercado por ele, queremos deitar abaixo os muros do outro e continuar com os nossos, o amor será não haver mais barreiras, o amor é o fim do cerco."

storia di un assedio sentimentale che incidentalmente si svolge a Lisbona

Raimundo Silva è un revisore che un giorno, di punto in bianco senza un motivo che non sia il capriccio, decide di cambiare la storia che sta revisionando, cambia un Si con un NO e mette in difficoltà lo scorrere di una storia già scritta...a seguito di questo colpo di testa giunge in casa editrice Maria Sara, capo revisore, suo capo diretto e donna determinata a cingere d'assedio il suo cuore, lui intanto si imbarca nella riscrittura della Storia dell'Assedio di Lisbona e mette insieme un soldato e una schiava di un signore in guerra alle porte di Lisbona...

Saramago rende magico un assedio, una storia e una solitudine, tutto con la sua personale modalità di scrittura che supera di gran lunga il contenuto, è tale il viaggio che arrivare alla meta è solo un dettaglio, agognato certo, ma meno affascinante del percorso in sè...


ps.in particolare ho amato l'assedio da parte di Maria Sara, un assedio al cuore di Raimundo che non aveva ormai più neanche speranze e che quando le ha avute si è dato in un modo talmente tentennante da far piangere il cuore...

في هذه الرواية نجد صراعاً مختلفاً بين كبيرين، ساراماغو والتاريخ! نجد أنفسنا نستمع "لقصة" متخَيلة عن حصار لشبونة "الحدث التاريخي الحقيقي" والذي سقطت بسببه لشبونه بعد الحكم العربي المسلم وعودتها للبرتغاليين.
.
نتتبع في هذه الرواية قصة المصحح الذي تجرأ على تغيير التاريخ بكلمة من حرفين "لا"، وكأن جوزيه ساراماغو يود أن يوصل لنا رسالة مفادها أنه ليس لكل حدثٍ تاريخي يُسرد حقيقة مؤكدة حيث يمكن لكلمة، حرف، أو حدث أن يغيروا من التاريخ لمصلحة الطرف المُنتصر أو الطرف ذو الغلبة.
.
رواية نجح فيها ساراماغو في محاولة لتغيير مجرى القدر ليبين لنا نوايا، ودوافع، ومصالح. رواية سلط فيها الضوء على التاريخ البرتغالي القديم والأصول المسلمة في البرتغال، دامجاً أحداثها مع انتقاد واضحٍ للدين، السلطة، السياسة، وتسيير الأحداث لمصالحٍ دون أخرى.
.
رائع هو ساراماغو ومذهل، يعيث في نفسك وعقلك إعصارٌ من الأفكار والفلسفات من الصفحة الأولى وحتى الأخيرة من الرواية.

well it took me 11 months to finish! you can imagine how boring it was for me

In this book, Saramago brilliantly tells the story of a proofreader and the story of the Siege of Lisbon as it both is and is not told in the book he is charged with correcting.

4* Ensaio sobre a Cegueira
4* Viagem a Portugal
5* História do Cerco de Lisboa
TR Caim
TR All the Names
TR Baltasar and Blimunda
TR The Double
TR The Cave
TR A Viagem do Elefante
TR he Year of the Death of Ricardo Reis
TR The Stone Raft
TR Terra do Pecado

ساراماغو … العظيم الذي برغم إلحاده أراد عبر هذا الكتاب ان يكون منصفا ، أو على الاقل صادقا . من زار لشبونة ، الموجود فيها أقدم متجر بالعالم ، و متحف ساراماغو الخاص سيلاحظ عدم توفر هذه الرواية للبيع ، ولا بأي لغة حتى البرتغالية !

الرواية تاريخية ، حدثها الرئيسي حصار مدينة لشبونة الإسلامية ١١٤٧ من قبل البرتغاليين . بطلها رجل خمسيني يعمل مصححا في إحدى دور النشر، قرر أن يغير كتابة التاريخ وهو يدقق مخطوطة تخص تلك الليلة وذلك بكلمة فقط ! رايموند سيليا شخصية عجيبة ، معتزل بعالمه الرتيب مابين مطالعاته ، عمله وتسكعه في أزقة برشلونة التي بعشق .
تنقل ساراماغو معه مابين لشبونة اليوم وماكانته بالقرن الثاني عشر ، متأملا من خلال السرد والحوار الذاتي رؤيته وفلسفته الخاصة لتلك الحقبة من تاريخ البرتغال ، والواضح جدا تأثرها بقراءاته الكثيفة .
تفاصيل دقيقة ساحرة ، أظهر الفروقات مابين المُحاصٍر والمحاصرين الذين بالنهاية استسلموا من جراء الجوع ، ربما وجدت علاقته بمديرته بلا داع ، أو علي لم أدرك سبب إقحامها !

أسلوب ساراماغو مدهش ذكي ومختلف ،نخلص مع نهاية الحكاية بتساؤلات عدة أهمها عن العبث في تاريخ الأمم ، والاحتمالات العديدة هنا وهناك ..

# الفضيلة ليست شديدة السهولة مثل الرذيلة ، لكن يمكن أن يستعان عليها
# المصير الذي نحن عليه هو المصير الذي يخصنا
#الكلمات تولد وتبقى ( اذ لايبقى كل مايولد )
# ازدواجية المعاني ليست عيبا على الدوام
# الأمجاد التي لانجد لسانا يلهج بها تفقد الكثير من الدوافع إليها
# حجم الكوب ليس هو المهم ، بل مايمكن أن يضعه فيه كل واحد منا
# كل واحد منا يحاصر الآخر ومحاصر به في الوقت نفسه ، نريد هدم أسوار الأخر والابقاء على أسوارنا نحن

Letto in un periodo pessimo della mia esistenza, questo è il primo libro di Saramago a deludermi. Devo capire se mi ha deluso perché l'ho affrontato nel momento sbagliato o se, come è solito accadere, gli eventi pessimi succedono in maniera concatenata, per cui il libro è solo una effettiva delusione caduta su altre delusioni. Prima o poi comunque doveva accadere, anche uno dei tuoi autori preferiti prima o poi in qualche modo ti deve tradire. Lo stile di Saramago è sempre quello anche in questo testo, vi sono le sue solite sferzate taglienti, ma ho trovato la storia in sé di una noia mortale, il libro è lontano anni luce dai caratteri visionari di Cecità o di Saggio sulla Lucidità e non si avvicina minimamente alla potenza dei libri religiosi Il Vangelo secondo Gesù Cristo e Caino. La prima parte ha qualche buono spunto metaletterario, ho trovato molto interessante come Saramago si approccia sin dall'inizio al rapporto tra revisore e testo, ma allo stesso tempo ho trovato deludente il modo di svilupparsi di questa tensione letteraria che finisce per essere sommersa da una storia tutt'altro che interessante. 3 stelle solo perché a José voglio troppo bene.

Probably the most beautiful prose I’ve ever read and since I’ve read it in Romanian this can only show the importance of a great translator (as always, big props for Mioara Caragea, who, as far as I know, translated all of his books).

This book is not necessarily about the facts that are portrayed, as the history of Lisbon may not be your thing and it certainly wasn’t mine, but the way that Saramago portrays them, with his unmatchable humor and sarcasm. Words fail me, but they never failed him. An absolutely brilliant piece of literature. You have to read a Saramago novel to actually understand.

--

[RO - ]
"Cata vreme nu vei gasi adevarul, nu-l vei putea corecta. Daca insa nu-l vei corecta, nu-l vei gasi. Dar pana atunci nu te resemna."

--

" MUEZINUL S-A TREZIT în zori, în clipa când numai o privire de mii de ori mai ageră decât cea dăruită de natură ar fi putut deosebi la răsărit minuscula diferenţă iniţială care desparte noaptea de dimineaţă. Se trezea întotdeauna la acelaşi ceas, după soare, fără să-i pese că e vară sau iarnă, şi nu-i trebuia nici un soi de artefact pentru a măsura timpul, doar o schimbare infinitezimală în bezna încăperii, presimţirea luminii de-abia ghicite pe epiderma frunţii, ca o răsuflare uşoară atingându-i sprâncenele, ori prima şi aproape imponderabila mângâiere care, după cât se ştie sau se crede, este arta exclusivă şi secretul nedescifrat nici până în ziua de astăzi al frumoaselor hurii care îi aşteaptă pe credincioşi în paradisul lui Mahomed. Tot un secret, şi de asemenea o minune, dacă nu cumva un mister de nepătruns, este virtutea pe care o au huriile de a-şi recăpăta virginitatea de îndată ce au pierdut-o, supremă beatitudine, se pare, în viaţa veşnică, ceea ce pe deplin dovedeşte că nu se sfârşesc în cea de aici eforturile proprii şi străine, şi cu atât mai puţin suferinţele nemeritate. Muezinul n-a deschis ochii. Putea să mai stea o vreme culcat, în timp ce soarele se apropia încet de zarea pământului, mai având însă atâta drum de mers încât nici un cocoş din oraş nu-şi ridicase încă creasta ca să cerceteze mişcarea dimineţii E adevărat că a lătrat un câine, fără nici un efect, ceilalţi dormeau, visând poate că latră în vis. E un vis, îşi spuneau, şi continuau să doarmă, înconjuraţi de o lume populată de mirosuri fără îndoială incitante, însă niciunul atât de aţâţător încât să-i smulgă brusc din somn, cum ar fi fost duhoarea insuportabilă a ameninţării sau a fricii, pentru a nu da decât aceste două exemple elementare. Muezinul se ridică orbecăind prin întuneric, îşi găsi hainele cu care reuşi să se îmbrace şi ieşi din încăpere. Moscheea era cufundată în tăcere, doar paşii lui nesiguri răsunau sub arcade, un târşâit de tălpi prudente, de parcă s-ar fi temut că va fi înghiţit de pământ La orice altă oră din zi sau din noapte n-ar fi simţit această angoasă a invizibilului, o resimţea numai în ceasul matinal, acesta, când trebuia să urce în minaret ca să-i cheme pe credincioşi la prima rugăciune. Un scrupul superstiţios îi zugrăvea în imaginaţie grava vinovăţie ce i-ar reveni dacă locuitorii ar continua să doarmă atunci când soarele ar fi ajuns sus, deasupra fluviului, şi trezindu-se brusc, năuciţi de lumina orbitoare, ar întreba, ţipând, unde e muezinul care nu i-a chemat la ora cuvenită, unul mai milostiv ar fi zis, O fi bolnav sărmanul, dar nu e adevărat, a dispărut, târât în adâncuri de un geniu al întunericului Scara, în formă de melc, era greu de urcat, mai ales că e bătrân acest muezin, din fericire nu trebuie să se lege la ochi ca s-o urce, cum sunt legaţi asinii de la moară, ca să nu cadă pe jos de ameţeală. Când ajunse în vârf, simţi pe obraji răcoarea dimineţii şi vibraţia luminii zorilor, încă lipsite de culoare, căci nu poate fi colorată pura luminozitate care precede ziua, înfiorând subtil pielea, ca nişte degete nevăzute, impresie unică ce ne face să ne întrebăm dacă nu cumva discreditata creaţie divină n-o fi, de fapt, întru umilirea scepticilor şi a ateilor, un fapt ironic al istoriei Muezinul îşi trecu lent mâna peste parapetul circular până când dădu de semnul scrijelit în piatră ce indica direcţia oraşului sfânt, Mecca. Era pregătit Mai aşteptă câteva clipe cât să-i dea timp soarelui să scalde cu prima lui aură terasele pământului, şi pentru a-şi limpezi glasul, fiindcă ştiinţa proclamatoare a unui muezin trebuie să fie evidentă de la cel dintâi strigăt şi în el să se dezvăluie întreagă, iar nu mai târziu când gâtul s-a netezit deja prin munca vorbelor şi balsamul hranei La picioarele muezinului se aşterne un oraş, mai jos un riu, totul încă mai doarme, se simte însă freamătul dinaintea trezirii Dimineaţa începe să se întindă peste case, pieliţa apei se preschimbă într-o oglindă a cerului, şi atunci muezinul respiră adânc şi strigă, foarte ascuţit, Allahu akbar, clamând către văzduh neasemuita măreţie a lui Dumnezeu, repetând, aşa cum va striga şi va repeta şi formulele următoare, într-o litanie extatică, luând lumea ca martoră că nu există alt Dumnezeu în afară de Allah, şi că Mahomed este trimisul lui pe pământ, iar, după ce a rostit aceste adevăruri esenţiale, cheamă la rugăciune, Veniţi la azalah, dar, fiind omul leneş din fire, chiar dacă crede în puterea Aceluia care nicicând nu doarme, muezinul îi dojeneşte cu blândeţe pe cei ce încă-şi simt pleoapele grele, Rugăciunea e mai bună decât somnul, As-salatu jayrun min an-nawn, pentru cei care îl pricep în limba aceasta, în sfârşit încheie proclamând că Allah este unicul Dumnezeu, La ilaha illa llah, dar acum o singură dată, e de ajuns când se rostesc adevăruri definitive. Oraşul îşi îngână rugăciunile, soarele a răsărit şi iluminează terasele, în curând locuitorii se vor ivi prin curţi. Minaretul e scăldat în lumină. Muezinul e orb."

Una città sotto assedio è l'attrazione reciproca tra due persone solo apparentemente diverse. La nascita di una nazione è la lenta ma inevitabile scoperta di un amore; i cittadini troveranno nella nuova patria l'identità che gli amanti sperano di costruire con la loro unione. Il coraggio di un modesto esercito che prosegue nell'assalto nonostante la delusione di un importante aiuto negato è la saggezza di un uomo che abbandona le finzioni, i vizi e le paure di chi non può più sentirsi giovane per poter finalmente essere apprezzato e amato per le verità che lo compongono, i difetti, le differenze che lo rendono unico. E' così che questo libro ci insegna ad essere umili in amore, e coraggiosi negli assedi; a saper far crollare le mura che separano le persone, poveri soldati ed eruditi revisori, raffinate dirigenti di case editrici e concubine al seguito di nobili crociati tedeschi. Come gli assedi e le battaglie militari, i sentimenti devono essere amministrati con saggezza e pazienza, misurando la portata di tutti i gesti, le tattiche e le armi che portano alla conquista della città che è già destinata a diventare la propria capitale; alla conoscenza di una persona verso cui, nonostante gli inutili tentativi di ignorare questi pensieri, intimamente già si sperimentano le parole che potranno farla sorridere e voltare, con mille dubbi e altrettante speranze. E come nella guerra i sopravvissuti sono uomini fragili quanto i morti abbandonati sul campo e nelle fosse comuni, così i sentimenti con i loro vincitori e vinti sono esclusivamente umani, e le divinità in questi affari sono inutili proprio come, da sempre, le immaginiamo.

Un altro di quei libri che io definisco D.O.C.G. La mia “Riserva speciale”. I libri da centellinare.
E’ Saramago e tanto basta.
Le parole, le frasi, si susseguono e concatenano a creare arabeschi di pensieri leggeri e sorprendenti, da seguire con cura e pazienza per non correre il rischio di perderne niente, per goderne fino in fondo.
La trama è poco più che un pretesto, ma ti dice che:
il caso non esiste, perché anche le cose più imprevedibili e inaspettate sono comunque e sempre determinate da qualche tua azione più o meno consapevole;
la storia porta il nome dei grandi, ma si regge sulle “spalle” dei piccoli e poco importa ai fini dell’assedio se i nobili crociati diranno si o no purché i soldati non incrocino le braccia;
l’amore è una cosa preziosa e delicata da trattare con cura come… una rosa.
E una leggera e divertita ironia pervade tutto.

For this auther I read 1 previous book, All the names. This one here I read translated into Arabic, a difficult language used for a writer who favours analysing and philosiphising the simplest gesture.
The story briefly is about a proofreader who decides to negate one fact in a book he is revising about the fall of Lisbon into Portuguese hands after languishing for centuries under Islamic rule.
The character is very proper and old fashioned and not prone to impulsive actions, so much like the protagonist of All the names. To me the 2 books
were variations on the same theme. They lived in similar homes, ate similar simple fare, and were frugal in spending... Etc.
Their actions shook their lives quite positively, while this book also had an imagined tale of the battle to win back Lisbon.
3.5 stars, possibly more if I read it in English. Despite the deja vu, the writing is not boring and the insights reveal expertise in human nature.

Restored my faith in Saramago’s novels and love how he weaves his romance stories.