...
Show More
„Lolita, lumină a vieții mele, văpaie a viscerelor mele. Supliciul meu, suflet al meu. Lo-lii-ta”.
Într-un moment de maximă luciditate, Vladimir Nabokov a aruncat în foc manuscrisul Lolitei. Numai hazardul (care, pe vremea lui, avea un nume feminin, Vera) a făcut să se păstreze, să fie publicat de o editură din Franța și să stîrnească un scandal imens în Satele Unite. Scandalul e cel mai sigur mijloc de a promova o carte. Lolita a devenit un bestseller. Nabokov s-a îmbogățit și, din fericire, n-a mai trebuit să muncească. S-a mutat în Elveția într-un hotel din Montreux (Palace). Și-a dat frîu liber pasiunii pentru lepidoptere. A prins mormane de fluturi necunoscuți, i-a botezat: „Lycaeides melissa samuelis Nabokov 1944” e cel mai frumos exemplu...
Critici literari foarte prestigioși au situat Lolita în topul celor mai influente romane din toate timpurile. Imediat după Anna Karenina, Doamna Bovary și Război și pace (cf. J. Peder Zane, The Top Ten: Writers Pick Their Favourite Books, Norton, 2007: Lolita ocupă locul 4). Îndrăznesc să nu fiu de acord cu acest verdict (aproape) unanim și invoc în ajutorul meu (și al lor) vechiul dicton: De gustibus non est disputandum.
Din păcate, nici după recitirea romanului, n-am devenit fan Nabokov. Asta e sigur. Rezultă și din cele 3 steluțe :)
Dar despre ce este vorba în Lolita? Despre pasiunea unui bărbat pentru o „nimfetă”? Nu tocmai. Văd în cartea lui Nabokov prezentarea meticuloasă a destructurării unei psihii. Pe măsură ce încearcă săse justifice, naratorul o ia razna și nu e niciodată credibil. Nu puteam citi literal ceea ce povestește (scrie) Humbert Humbert și nu putem fi niciodată siguri că nu halucinează. În Lolita, ironia și umorul lipsesc aproape cu desăvîrșire. Adjectivele sînt fie foarte căutate, fie comune. Cît despre „dușul non-laodiceean”, comentat într-un eseu cunoscut de Mircea Cărtărescu, el rămîne, probabil, excepția care întărește regula.
Cred că romanele pe care Vladimir Nabokov le-a scris în rusește sînt mai bune: Mașenka, Invitație la eșafod. Din ce a scris în engleză prefer, firește, Pnin și Vorbește, memorie.
Mă tem că Lolita e un roman mai mult citat decît citit...
P. S. Nu, dușul „non-laodiceean” nu e o excepție. Adjectivul „laodiceean” a fost folosit încă în secolul al XIX-lea de către Thomas Hardy, în Departe de lumea dezlănțuită: „[Gabriel Oak] simțea că, din punct de vedere moral, ocupa doar un loc oarecare în întinsa arie de mijloc a neutralității laodiceene”. Sfîntul Pavel a reproșat bisericii din Laodiceea că nu este nici fierbinte, nici rece. (29 septembrie 2021, miercuri)