Eisler does an excellent job with the narration of the audiobook. Well-defined characters.

The main character, John Rain, is a very likable assassin. Violence abounds. There's something different reading about directed violence that is different (for me) from random violence, and there's something satisfying when "villains" meet abrupt ends of their own making. He's no hero, but you root for Rain anyway because deep down, you feel like he's a really decent guy.

Al doilea roman din seria John Rain in care asasinul profesionist trebuie sa elimine pe cineva din Yakuza dar, la un moment dat, va trebui sa razbune si moartea unuia dintre cei mai buni prieteni ai sai. Mi s-a parut ca este prima data cand John Rain da de un adversar de calibrul sau, in persoana lui Murakami si tocmai din acest motiv mi-ar fi placut ca infruntarea finala sa fie mai spectaculoasa.
Ca si in celelalte parti ale seriei si aici mi-au placut foarte mult descrierile oraselor Tokyo si Osaka, atat de precise si autentice incat pot doar sa incante.
M-am bucurat ca autorul foloseste expresii si cuvinte din japoneza astfel ca am putut sa invat si eu cateva dintre ele. :)
Pe langa multitudinea de informatii despre cluburile de jazz si whisky-ul single malt, al carui fan este John Rain, am mai citit despre o miscare de imobilizare a piciorului din jiu-jitsu care poate duce la ruperea sa sau despre 'kakuseizai' - metamfetamina care fusese drogul preferat al soldatilor japonezi din cel de-al Doilea Razboi Mondial.
In ceea ce priveste doamnele, aflam ca rolul traditional al femeii japoneze este sa serveasca mancarea, sa toarna bauturile si sa intretina conversatia. Conceptul de animatoare este diferit de ceea ce cunoastem noi, animatoarele aidoma gheiselor din care descind, sunt platite pentru conversatie si dupa terminarea programului pot intretine relatii cu unii clienti dar numai dupa ce au fost curtate cum se cuvine.
Mi-a placut foarte mult sa aflu despre 'Kotatsu', adica masuta scunda si rotunda, cu patura matlasata care ajunge pana la podea si sub care se afla un radiator electric, in jurul careia se strang membrii familiei iarna, cu picioarele desculte, varate sub patura. Mi s-a parut o traditie frumoasa ca in serile geroase familia se aduna la un loc si cu totii participa la conversatie.
M-a amuzat ca John Rain are pager in loc de telefon si autorul, constient de amuzamentul cititorilor, ne explica printr-o nota de subsol ca desi in Europa nu mai suntem adeptii unor asemenea mijloace de comunicare, in Asia inca se mai folosesc, mai ales ca nu pot fi urmarite.
As mai mentiona ca putem afla foarte multe lucruri despre asa zisele 'gumi' - clanurile din Yakuza, foarte asemanatoare cu familiile din Cosa Nostra.
Ca incheiere las aici un citat care mi-a ramas in minte si dupa ce am terminat cartea:
"La urma urmei, uciderea este expresia suprema a urii si fricii, tot asa cum sexul este expresia suprema a iubirii si dorintei. Si, la fel ca in cazul sexului, este inerent nefiresc sa ucizi un strain care nu ti-a cauzat absolut nicio emotie."

Just okay... VERY long winded

This is, for the most part, well researched. AND the author can go into excruciating detail with all of his stuff. AND he often does get boring with these details, and worst of all are the endless internal dialogues. He manages to do these boring internal dialogues in the middle of a fight to the death scene.

His scenarios are usually well reasoned and believable. His characters are distinctive and usually have recognizably different speech patterns. Which is good because the author has the bad habit of writing a half a page or more of dialogue without identifying who is saying what.

His conversations his characters, frequently, share with each other regarding politics and policies are superfluous if not insulting.

These books would be great if the author cut on the extraneous internal dialogues and the superfluous politics.