A 4 star leaning 3 star rating. I love Bret Easton Ellis. Whole book feels like a freaky fever dream. The ending had me feeling like I missed something though. I felt confused or like I wasn’t smart enough to understand some deeper meaning, it kind’ve just ends

Motto:

“Cu cît arăţi mai bine,

cu atît vezi mai multe.”

Glamorama- Bret Easton Ellis

“If you ain..t got no money take yo.. broke ass home
You say:
If you ain..t got no money take yo.. broke ass home
G-L-A-M-O-R-O-U-S, yeah
G-L-A-M-O-R-O-U-S
We flying first class
Up in the sky
Poppin.. champagne
Livin.. my life
In the fast lane
And I won’t change
For the glamorous
Ooh the flossy, flossy”

Fergie

”What have I become
My sweetest friend
Everyone I know
goes away
In the end
And you could have it all
My empire of dirt
I will let you down
I will make you hurt “

NIN- Hurt

Bret Easton Ellis este autorul romanului “America Psycho”, roman transpus pe marele ecran în anul 2000 cu Christian Bale. Cei care au văzut filmul, probabil că îşi pot face o idee despre mintea întortocheată a autorului, însă nu au cum să anticipeze sub nici o formă desfrîul literar din această ultimă carte tradusă în Romania sub titlul de “Glamorama”. E scrisă în anul 1998, în perioada în care Ellis era şi el în tabloide, cucerit fiind de spoiala specifică industriei americane. “Glamorama” este o satiră crudă, fără pic de pudibonderie la adresa a tot ce este glamorous în industria cărnii din Fenomenalele State Paranoice ale Americii.

Personajul principal este Victor WardJohnson, un tînăr manechin de semi-succes, cu o oarecare înclinaţie către actorie, plin de sine şi cu o ambiţie ce frizează cruzimea, are o prietenă foto-model foarte cunoscută şi cu un succes imens. Cercurile în care se învîrte sunt de cel mai înalt nivel, nelipsind nume mari atît de pe scena cinematografică, cat şi de pe cea a modei, creatori renumiţi şi foto-modele ce fac parte din elita mondială. Chipul său apare pe paginile revistelor zilnic. MTV-ul este ca la el acasă în preajma lui Victor. De fapt, MTV-ul este casa lui Victor ( Nota bene: vezi nota de final a lui Adrian Buz ). Petreceri, droguri, alcool, haine scumpe, sex, televiziune, tabloide, toate acestea formează viaţa lui Victor Ward. Toate acestea sunt Victor Ward. Însă lumea lui Victor Ward se pare că se poate destrăma ca un balon de confeti, împrăştiindu-se haotic în acest univers scump şi plin de strălucire. Glamorama îşi arată colţii.

Romanul lui Bret Easton Ellis poate provoca scîrbă şi repulsie. Personajul principal, de care te ataşezi fără să vrei, prin ochii şi cuvintele căruia străbaţi culoarele vieţii de VIP produce paranoie la un nivel somatic. Frica se naşte cutanat, provoacă fiori şi piele de găină, televizorul deschis pe MTV poate deveni vomitivul sau laxativul perfect, pe măsură ce pătrunzi în iţele încurcate ale vieţii de vedetă. Scenele de sex excită şi strîng stomacul mai puţin puternic, detaliile construiesc un platou de film glamorous unde se toarnă un film porno în care personajele nu sunt deloc amatoare, totul consumîndu-se carnal în gemete pierdute în aşternuturi scumpe. Sexul este şi el ca o prezentare de modă sau ca o apariţie în faţa unei camere de luat vederi ce filmează pentru MTV sau pentru un show de maximă audienţă. A face dragoste presupune stil, personalitate, presupune să fii cool, presupune strălucire şi glamour, dacă faci parte din aceeaşi lume din care este şi Victor. A purta un smocking la o prezentare Calvin Klein sub sute de bliţuri ale paparazzilor înseamnă stil, to be cool, glamour, ori, aşa trebuie să te comporţi şi în momentul în care i-o tragi oricărei personalităţi obişnuită să apară zilnic în reviste şi la televizor. Sexul e o a doua prestaţie pe podiumul iluminat al mondenităţii. În “Glamorama” sexul e marca Miller sau Apollinaire. E extrem şi dens, imaginile persistînd pe retină suficient cît să-ţi facă poftă sau să te scîrbească pentru un timp.

Violenţa este la ea acasă în această lume “glamouroasă” iar Ellis se joacă cu imaginaţia noastră, punînd în scenă scene, parcă scoase din ştirile de pe CNN. La un moment dat autorul reuşeşte să dea impresia că, de fapt, tu nu faci altceva decît să citeşti un prompter, iar imaginile blurate devin deodată clare, carnea începe să miroase, fumul îţi intră în cameră, zgomote infernale îţi zgîrie urechile, iar tu te uiţi prostit la televizor şi te întrebi cînd dracu l-ai deschis. Dar televizorul e negru.

Limbajul e violent atît în dialoguri cît şi în descriere. Ai nevoie de un stomac tare sau măcar de nişte pastile care să te liniştească, cu toate că, sincer, nu cred că s-ar putea să fie de vreun folos.

Victor WardJohnson poate părea un personaj comun, un cabotin, un personaj care nu prea are nimic special, nimic demn de reţinut, nimic menit să-l păstreze în memoria cititorului. Din păcate, nu este aşa. Spun din păcate deoarece toate imaginile pe care le vei vedea după citirea romanului pe posturile gen MTV, îţi vor aduce aminte de el. Victor nu e un singur personaj. Victor e o panoplie de vedete închise într-un singur corp, prin intermediul căruia, acestea îşi expun temerile, trăirile, paranoia şi insuccesul. Victor e imaginea tuturora.

Romanul poate părea ambiguu şi incoerent. Totul se derulează atît de rapid încît la un moment dat s-ar putea să apară întrebarea: “Cînd am ajuns aici?”. Depersonalizarea şi replicile par a fi rupte din context, cititorul aproape că ajunge să trăiască paranoic pe tot parcursul romanului, nemaiştiind dacă intr-adevar a începu această carte şi dacă această carte e chiar cea pe care a început-o acum ceva timp. Ellis provoacă şi reuşeşte să păstreze treaz interesul cu un stil rapid, bulversant, violent, uneori patetic, dar bine camuflat în dialoguri vii şi crude.

“Glamorama” este o carte ce merită citită iar gustul amar de la sfîrşitul ei, nu se datorează nici cafelei băute pentru a te ţine treaz toată noaptea ca să termini cartea, ci lui Victor WardJohnson şi a lumii plină de strălucire, de confetti, de bliţuri, de zîmbete prefăcute, de haine de la Prada şi Calvin Klein, de Xanax, Kleenex, lume care poate să nu fie deloc ceea ce pare a fi. Şi asta este absolut sigur.

Şi mai ales nu uita: Cu cît arăţi mai bine, cu atît vezi mai multe.

Recenzie publicata pe http://razvanvanfirescu.wordpress.com/

This is the worst book I have ever read from cover to cover. I will never read another Bret Easton Ellis book again. I'm sure he's heartbroken.

De los mejores libros que leí en mi vida. Top 3 favoritos of all time. No tengo palabras. Es fantástico, no importa cuantas veces intente describirlo, no podría. Los plot twist, los diálogos, las escenas, el descontrol, la acción, el sexooo, las fotos, NEW YORK, PARÍS, Victor Ward!!, los personajes de American Psycho y Rules of Attraction!!!ajsdkdsadksanAAAA

I'm a big fan of Ellis, and at first was fairly nonplussed by this one. Soon enough, though, I was entirely sucked in... and not just because of the chapter-long threesome scene, upon which my friend had recommended this to me. That I actually found rather unnecessary, if well done. But I digress.

After I finished, I found myself for days afterwards thinking in the frenetic staccato tone of the narrator, which is as good an indicator as any that this book is pretty kickass.

Rereading this for the fourth or fifth time, and it gets better and better. This is my bible.

***
And again.

first half, genuinely hilarious, so 90s, the Gap
second half, violent, repulsive and frankly quite harrowing

Update 6/3/2021--my thoughts on all BEE fiction to date: https://youtu.be/BjEOzV2iIZ8

YEEEESSSSSS!!! Thank sweet Satan, I FINALLY finished the damn book. 13 days it took me to read this, 13 days, what a hard slog it was. I felt like I was never going to be let out of this prison of a book.

Ok, so when I was about 16 I read all of the BEE books, and this was my favourite, but me being so young and innocent and reading a book that’s so adult and not-innocent, a lot of it went straight over the top of my head. Re-reading it as an adult made me see the book in a whole new light.

As much as I absolutely despised reading it this time, there is no denying that it’s a masterpiece by an author like no other. This book is in a league of its own, I don’t know if I’ve ever read anything that can compare to it, WOW!

It’s essentially a story about a male model in the late 90s residing in Manhattan, his day to day life of parties, drugs and extreme self absorption. About halfway through you have an extreme gear change and the you’ve got this Truman Show meets John Le Carre meets Robert Ludlum espionage transatlantic thriller. It’s a little bit ridiculous really, but BEE can do this kind of thing and get away with it.

Reader beware. Legit not even joking, beware of this book.

Also, part 4, chapter 28. Easily the most filthy thing you will read in a novel.

Sexy, infuriating, frustrating, thrilling, amazing. I will NEVER read this book again.

Un véritable tour de force, un chef-d'œuvre contemporain. Une déflagration.

Videorecensione:
https://www.youtube.com/watch?v=H8yz-...

if you like this review, i now have website: www.michaelkamakana.com

210317: bleak, bleak, bleak. also sickly hilarious portrait of an era and way of living that has not disappeared. in this satire, male model victor ward, he of fabulous abdominals, is first-person narrator too unaware exactly how stupid his life is, his motto 'the better you look, the more you see'... only one of his absurd concepts. or rather, just ways of being, as concepts suggests actual thought and he is long away from that...

starting in hyper-realised mid-90s Manhattan fashion world, victor slides along the surface of the world with countless celebrities, names likely forgotten in many cases by now- but that is kind of the point. these are not people of lasting value. satire is ellis's suit: here as in American Psycho persona is everything emptied of anything but look, people mistake each other constantly, and that they see victor in places he has never been with people he does not know, is entirely probable because victor himself starts to become unglued from anything but his image...

continuing on board cruise ship, where he gets further confused, where he gets distracted- but not enough- from his desultory 'mission' to recover some girl he does not remember, victor kind of hits the mirror at midpoint. the ship stops in fog in mid-ocean and the woman he thought he knew is said to have never been on board. and then things just get stranger. victor assumes he is still being filmed, so there is talk of 'hitting the marks' and 'extras' and confusing talks with the ‘director'...

coming to paris- when he is 'scripted' to go to london- victor discovers all the models he is working with are terrorist bombers... oh yes, this is very much Pomo, fifteen minutes of fame for either. i can only suggest it gets weird and wonderfully satirical and victor is actually sympathetic in the way none of ellis's previous characters have been. mainly because we sense he is in a 'fog', he is on the wrong side of the mirror, he is soon 'doubled' as everyone else, he is going to be some kind of sacrifice... even when he has some 'action-adventure' moment this is too clearly meaningless. 'victor' is ironic in name, and that hitler quote at the beginning makes dark sense... and great ending after exhausting journey...

note: some ultravioence/gore, but you knew that coming in. this is ellis...