...
Show More
Plasată după încheierea luptei dintre omenire și "furnici", acțiunea din n Umbra Hegemonuluin urmărește luptele și intrigile politice ce sfâșie Pământul după desființarea Școlii de luptă. Odată ajunși pe Pământ, foștii membrii ai armatei lui Ender sunt răpiți și folosiți pentru a planifica strategia militară a celor ce visează să conducă lumea. Reușind să evite mai multe tentative de asasinare, Bean se desparte de familia sa și pornește în căutarea Petrei, fosta lui colegă din armata lui Ender.
Deși stilul lui Orson Scott Card rămâne la fel de captivant, se simte o detașare care te îndepărtează de personaje, accentul căzând de aceasta dată pe evoluția politică globală și implicațiile pe care le are fiecare alegere, fiecare acțiune. Strategii militare, planuri de rezervă, rezerve ale rezervelor, alianțe, trădări... recunosc că aș fi avut nevoie de câteva cursuri de istorie pentru a înțelege complet motivația din spatele mentalității unor civilizații...
Discuțiile dintre sora Carlotta și Bean mi s-au părut delicioase; mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre Peter Wiggin, portretul lui din Jocul lui Ender îmi lăsase un gust amar. Chiar dacă nu aș încadra-o neapărat în tiparul science fiction, Orson Scott Card reușește să creeze o poveste complexă și fascinantă, cel puțin pentru mine... probabil asta e una dintre cărțile care fie te fascinează, fie te plictisesc de moarte...
Ce amuzant, totuşi! Să crezi că un om l-ar putea cunoaște cu adevărat pe altul. Te poţi obişnui cu celălalt atât de mult încât să poţi rosti cuvintele în acelaşi timp cu el, dar nu vei şti niciodată de ce celălalt spune ceea ce spune sau face ceea ce face, pentru că nici măcar el nu ştie. Nimeni nu înţelege pe nimeni.
Pentru că oamenii sunt doar nişte maşini, Petra ştia foarte bine asta, maşini care fac ceea ce vrei tu dacă ştii pe ce butoane să apeşi. Şi oricât de complecşi ar putea părea oamenii, e suficient să-i deconectezi de la reţeaua formată din ceilalţi oameni care le conturează personalitatea, de la comunităţile care le formează identitatea, şi ei vor fi reduşi la acest set de butoane. Nu contează că se opun din răsputeri sau că ştiu prea bine că sunt manipulaţi, în cele din urmă, dacă ai răbdare, poţi să-i faci să cânte ca un pian, cu fiecare notă exact acolo unde o aştepţi. Chiar şi pe mine, gândi Petra.
Deși stilul lui Orson Scott Card rămâne la fel de captivant, se simte o detașare care te îndepărtează de personaje, accentul căzând de aceasta dată pe evoluția politică globală și implicațiile pe care le are fiecare alegere, fiecare acțiune. Strategii militare, planuri de rezervă, rezerve ale rezervelor, alianțe, trădări... recunosc că aș fi avut nevoie de câteva cursuri de istorie pentru a înțelege complet motivația din spatele mentalității unor civilizații...
Discuțiile dintre sora Carlotta și Bean mi s-au părut delicioase; mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre Peter Wiggin, portretul lui din Jocul lui Ender îmi lăsase un gust amar. Chiar dacă nu aș încadra-o neapărat în tiparul science fiction, Orson Scott Card reușește să creeze o poveste complexă și fascinantă, cel puțin pentru mine... probabil asta e una dintre cărțile care fie te fascinează, fie te plictisesc de moarte...
Ce amuzant, totuşi! Să crezi că un om l-ar putea cunoaște cu adevărat pe altul. Te poţi obişnui cu celălalt atât de mult încât să poţi rosti cuvintele în acelaşi timp cu el, dar nu vei şti niciodată de ce celălalt spune ceea ce spune sau face ceea ce face, pentru că nici măcar el nu ştie. Nimeni nu înţelege pe nimeni.
Pentru că oamenii sunt doar nişte maşini, Petra ştia foarte bine asta, maşini care fac ceea ce vrei tu dacă ştii pe ce butoane să apeşi. Şi oricât de complecşi ar putea părea oamenii, e suficient să-i deconectezi de la reţeaua formată din ceilalţi oameni care le conturează personalitatea, de la comunităţile care le formează identitatea, şi ei vor fi reduşi la acest set de butoane. Nu contează că se opun din răsputeri sau că ştiu prea bine că sunt manipulaţi, în cele din urmă, dacă ai răbdare, poţi să-i faci să cânte ca un pian, cu fiecare notă exact acolo unde o aştepţi. Chiar şi pe mine, gândi Petra.