Mi-a plăcut mult

O istorie alternativă a omenirii, care pornește de la premisa că ciuma neagră ar fi distrus 99% din populația Europei. Arabii și chinezii devin noile „motoare” ale dezvoltării civilizației umane, descoperind Lumea Nouă, stabilind imperii coloniale ș.a.m.d. Zece povestiri, urmărind, fiecare, o altă perioadă istorică, din vremea lui Timur Lenk, până în secolul XXI. Personajele principale se reîntâlnesc periodic în bardo, reîntrupându-se ulterior într-o altă epocă.

Kim Stanley Robinson știe să scrie despre subiecte care, în mod normal, e greu să fie tratate fără să (mă) plictisească. Și, dacă nu reușești să intri în povestea lui, chiar riști să te plictisească (cum am pățit eu la trilogia Marte). Dar, dacă ajungi să apreciezi ideea, ambiția proiectului, și să rezonezi cu povestea, atunci vei gusta faptul că ai citit ceva diferit.

Cartea de față m-a prins de la început (și mă face să mă-ntreb dacă, nu cumva, la trilogia Marte o fi fost de bai traducerea). Mi-a plăcut modul cum a imaginat Robinson că ar fi evoluat lucrurile în acel scenariu, șansa pe care ar fi primit-o amerindienii de a reprezenta ceva pe harta lumii odată intrați în contact cu restul civilizațiilor, influența indienilor prinși între cele două mari puteri (arabii și chinezii), felul cum anumite lucruri ar fi rămas neschimbate (căderea imperiilor coloniale, războiul mondial - chiar dacă desfășurate pe alte coordonate geografice, politice, economice, ideologice etc.), felul cum religiile ar fi ajuns, în cele din urmă, să lase loc (și) secularismului, iar diferitele categorii sociale și-ar fi câștige drepturile pe care le-au dobândit și pe cursul acesta temporal.

Robinson spune o poveste (de fapt, zece povești) în care arată că anumite puncte de inflexiune s-ar păstra, indiferent care civilizații ar fi ajuns să dicteze evoluția omenirii. Chiar dacă locul (și, uneori, timpul) diferă, omenirea, ca ansamblu, urmează niște direcții generale. Tușele particulare au frumusețea lor, logica lor, iar analiza modului în care fundamentalismul religios islamic și egalitarismul chinez ar fi putut să se influențeze reciproc pentru a ajunge la progres socio-politic mi-a plăcut.

KSM is by no mean the greatest writer alive, but this is by far his greatest work, and one of the best alternative history novels ever written, in particular the first and last "novelettes" (the books is divided in self contained sections chronologically ordered from 1362 to our days, with the same characters appearing again and again in different incarnation). The premise is intriguing - in 1348-1352 the Black Death doesn't "just" kills one third of the European population, but 99% of it. And ten years later, the Mongol hordes of Timur are entering Europe (instead of moving east, as it happened in real history). And a small band of Mongol scouts cross into the Moravian gate and a spooky landscape of dead cities....

From here KSM create a "what if" that moves human history from an European dominated modernity into a world where China, India and a galaxy of Islamic states are the main superpowers (and Europe is a backwater wilderness). I dont want to spoil anything of it, but KSM did his homework, and most of the scenarios he create is credible and not marred by too much PCs prejudices (just something here and there). Epic, sweeping, very well written, read it

I picked this up from the library after reading good things on the AVClub in a section about alternate histories. I found the premise of The Black Plague wiping out almost the entire population of Europe and how that would affect the socio-political development of the rest of the world to be very promising. Unfortunately, this premise is mere backdrop for an extremely boring story. (Someone really should re-visit this idea in the future because it holds so much potential).
I appreciate that, had Christianity not developed as strongly, the predominant religion would probably be Hinduism, and I like how this book is written from the point of view of an author in such a world, but the central part of the narrative being so focused on the death/trial/reincarnation cycle quickly became tedious to the point of being annoying. Every time one or both of the main characters died, I found myself saying, "Ugh...again!" I quickly found myself not caring about the eventual outcome of the two main protagonists, or the rest of their group. Maybe if the author had spent a little more time fleshing out the characters with each "life" instead of shoe-horning so many "lives" into the book, I may have been more invested in the main characters. Slogging through the book became a chore. This is the first book that I just quit reading. I do not know how it ends, and I just do not care. For a book to be boring is one thing, but to be repetitively boring is asking a bit much.