...
Show More
Admit că e o carte pentru publicul larg, cu accent pe lucruri care pot fi puse în practică, dar toate astea nu justifică pe deplin limbajul; mie mi-a lăsat impresia că autorii au convingerea că se adresează unor tâmpiți; de la adresarea generală, până la exemplele fabricate (cu atâta experiență în domeniile în care sunt specialiști de ce a trebuit să inventeze povești care să se plieze perfect, deci exagerat, pe ideea pe care voiau să o demonstreze, e un mister) și repetarea exhaustivă și enervantă a unor fraze.
Conținutul (și aici mă refer la acele câteva idei care puteau fi expuse în câteva pagini) e de bun simț (chiar dacă, personal, nu simt relevante influențele religioase într-o carte de felul ăsta), chiar valoros pe alocuri, iar ultima parte cu indicații practice poate fi cu adevărat utilă.
„Fiecare copil are un fel special de a percepe iubirea. Există, de fapt, cinci modalităţi în care copiii (oamenii în general) exprimă şi înţeleg iubirea. Acestea sînt: mîngîierile fizice, cuvintele de încurajare, timpul acordat, darurile şi serviciile.
Iubirea necondiţionată înseamnă a-ţi iubi copilul orice-ar fi. Noi iubim copilul in- diferent de cum arată; indiferent de ce talente manifeste sau în devenire ori handicapuri are; indiferent de cum am vrea să fie; şi ceea ce este cel mai greu, indiferent de ceea ce face. Asta nu înseamnă că ne convine orice tip de comportament ar afişa. Asta nu înseamnă că îi vom acorda şi arăta iubirea noastră tot timpul, chiar şi cînd se comportă inadecvat.
Unii se tem că asta ar putea duce la „răsfăţarea" copilului, dar este o idee greşită. Nici un copil nu poate primi prea multă iubire necondiţionată. Copilul poate fi „răsfăţat exagerat" prin lipsa formării sau printr-o iubire inadecvată, care duce la o personalitate incorectă. Adevărata iubire necondiţionată nu va „strica" niciodată un copil, pentru că este imposibil ca părinţii să ofere vreodată prea multă iubire.
Copiii sînt fiinţe preponderent emoţionale, iar o primă abordare a lumii se face tot la nivel emoţional.
Unii părinţi presupun că dacă îşi iubesc copiii, aceştia din urmă ştiu asta de la sine. Alţi părinţi cred că a-i spune unui copil un simplu „te iubesc" este de ajuns pentru a-şi manifesta iubirea. Din păcate, nu este adevărat.
Copiii dvs. vor sesiza ce simţiţi în privinţa lor după felul în care vă veţi comporta faţă de ei. Exprimările comportamentale ale iubirii pot fi împărţite în mîngîieri fizice, timp acordat, daruri, servicii şi cuvinte de încurajare.
Pentru că disciplina este mai eficientă atunci cînd se aplică într-un mediu afectuos, este mai înţelept ca respectivul copil să conştientizeze iubirea atît înainte, cît şi după administrarea pedepsei. Respectaţi limbajul de iubire al copilului fără să îl alegeţi ca metodă de disciplinare. De exemplu, dacă principalul limbaj de iubire al copilului dvs. sînt cuvintele de încurajare şi folosiţi ca metodă de disciplină o exprimare prin care îl condamnaţi aspru, cuvintele vor comunica nu numai faptul că sînteţi nemulţumiţi de un anumit comportament, ci şi că nu vă iubiţi copilul.
Lucrul cel mai important de ştiut în privinţa capacităţii de învăţare a copilului este următorul: pentru ca un copil să fie capabil să înveţe bine la orice vîrstă el trebuie să ajungă la nivelul emoţional de maturizare al acelui nivel de vîrstă. Pe măsură ce copilul creşte, capacitatea lui de a învăţa sporeşte din cauza mai multor factori, cel mai important fiind maturitatea emoţională. Cu cît un copil este mai matur din punct de vedere emoţional, cu atît este mai capabil să înveţe. Părinţii au cea mai mare influenţă asupra dezvoltării emoţionale a copilului. Punînd accentul pe iubire, de fapt vă învăţaţi şi vă formaţi copilul. Părinţii care nu-şi găsesc timp să abordeze toate cele cinci limbaje ale iubirii, ci doresc doar să satisfacă nevoia copilului de hrană şi de îmbrăcăminte, de adăpost şi de siguranţă furnizează un mediu care nu-i stimulează dezvoltarea intelectuală şi socială. Copilul se dezvoltă fizic, dar intelectual şi social este dezavantajat. Un copil care tînjeşte după iubirea şi acceptarea părinţilor va fi foarte puţin motivat să accepte dificultăţile de a învăţa în primii ani sau ulterior la şcoală. Maturizarea emoţională a copilului afectează totul — părerea despre sine, siguranţa emoţională, capacitatea de a se adapta la stres şi la schimbare, abilitatea de a se socializa şi de a învăţa.
Prin contrast, dacă este neliniştit sau melancolic sau se simte neiubit, probabil că va avea probleme cu concentrarea şi cu atenţia, scăzîndu-i totodată energia. Va fi mult mai greu să reţină ce are de învăţat şi să-şi îndeplinească misiunea aşa cum se cuvine. Studiul îi poate părea neinteresant; va avea tendinţa să îl preocupe propria persoană şi nevoile emoţiona- le, astfel avînd de suferit capacitatea sa de a învăţa.
Este extrem de greu să motivezi un copil dacă nu se simte mai întîi iubit şi ocrotit cu adevărat. Motivul decurge din faptul că el are nevoie să se identifice cu părinţii lui şi să dorească să le asculte sfaturile. Dacă respectivul copil are un rezervor de iubire gol se va ajunge la un comportament pa- siv-agresiv, ceea ce duce la încăpăţînarea de a face exact contrariul în raport cu ceea ce vor părinţii.
Cînd rezervorul de iubire este plin, copilul nu este sub presiune şi nu doreşte să-şi afişeze nemulţumirile, întrebînd prin comportamentul său: „Mă iubeşti?"
Faptul că i se permite unui copil să-şi exprime mînia în mod verbal poate părea un act de prea mare îngăduinţă. De fapt, nu este. Exprimarea verbală a mîniei motivată de o anumită dorinţă de a supăra sau de a-i jigni pe alţii este inacceptabilă şi trebuie corectată. Totuşi, chiar şi cînd este vorba despre o descărcare inacceptabilă a mîniei, folosiţi o metodă de disciplinare adecvată, fără să vă vărsaţi mînia pe copil. Rămîneţi mereu agreabili, dar fermi.
De îndată ce consideraţi că situaţia s-a stabilizat, staţi frumos de vorbă şi faceţi următoarele trei lucruri. Fiecare în parte vă va ajuta copilul să-şi depăşească mînia în mod pozitiv. 1. Daţi-i să înţeleagă că nu-l veţi condamna pentru reacţia sa. O parte din formarea sa constă în faptul că el trebuie să ştie că-l acceptaţi ca persoană şi vreţi să ştiţi ce simte, indiferent dacă este fericit, trist sau mînios. 2. Lăudaţi-vă copilul pentru lucrurile bune pe care le face. îi puteţi spune: „Mi-ai dat să înţeleg că eşti mînios şi asta e bine. Nu te-ai descărcat pe frăţiorul tău sau pe căţel. N-ai aruncat cu obiecte şi nici nu ai dat cu picioa- rele în pereţi. Pur şi simplu mi-ai spus că eşti mînios." Menţionaţi faptul că a procedat mai bine aşa. De cîte ori copilul îşi exprimă verbal mînia, înseamnă că a făcut totuşi şi ceva bun, evitînd lucrurile mai rele. 3. Ajutaţi-vă copilul să mai facă un pas pe Scara Mîniei. Scopul este să vă îndreptaţi fiul sau fiica spre o reacţie cu o conotaţie pozitivă a mîniei.
Combinaţia între o formare sănătoasă şi exemplul dvs. viu de stăpînire a mîniei este o modalitate care dovedeşte maturitate şi care îl va ajuta pe copil să se autoformeze după un timp.
Felul în care decurge căsnicia dvs. afectează în mare măsură relaţia cu copiii — şi modalitatea în care ei receptează iubirea.”
Conținutul (și aici mă refer la acele câteva idei care puteau fi expuse în câteva pagini) e de bun simț (chiar dacă, personal, nu simt relevante influențele religioase într-o carte de felul ăsta), chiar valoros pe alocuri, iar ultima parte cu indicații practice poate fi cu adevărat utilă.
„Fiecare copil are un fel special de a percepe iubirea. Există, de fapt, cinci modalităţi în care copiii (oamenii în general) exprimă şi înţeleg iubirea. Acestea sînt: mîngîierile fizice, cuvintele de încurajare, timpul acordat, darurile şi serviciile.
Iubirea necondiţionată înseamnă a-ţi iubi copilul orice-ar fi. Noi iubim copilul in- diferent de cum arată; indiferent de ce talente manifeste sau în devenire ori handicapuri are; indiferent de cum am vrea să fie; şi ceea ce este cel mai greu, indiferent de ceea ce face. Asta nu înseamnă că ne convine orice tip de comportament ar afişa. Asta nu înseamnă că îi vom acorda şi arăta iubirea noastră tot timpul, chiar şi cînd se comportă inadecvat.
Unii se tem că asta ar putea duce la „răsfăţarea" copilului, dar este o idee greşită. Nici un copil nu poate primi prea multă iubire necondiţionată. Copilul poate fi „răsfăţat exagerat" prin lipsa formării sau printr-o iubire inadecvată, care duce la o personalitate incorectă. Adevărata iubire necondiţionată nu va „strica" niciodată un copil, pentru că este imposibil ca părinţii să ofere vreodată prea multă iubire.
Copiii sînt fiinţe preponderent emoţionale, iar o primă abordare a lumii se face tot la nivel emoţional.
Unii părinţi presupun că dacă îşi iubesc copiii, aceştia din urmă ştiu asta de la sine. Alţi părinţi cred că a-i spune unui copil un simplu „te iubesc" este de ajuns pentru a-şi manifesta iubirea. Din păcate, nu este adevărat.
Copiii dvs. vor sesiza ce simţiţi în privinţa lor după felul în care vă veţi comporta faţă de ei. Exprimările comportamentale ale iubirii pot fi împărţite în mîngîieri fizice, timp acordat, daruri, servicii şi cuvinte de încurajare.
Pentru că disciplina este mai eficientă atunci cînd se aplică într-un mediu afectuos, este mai înţelept ca respectivul copil să conştientizeze iubirea atît înainte, cît şi după administrarea pedepsei. Respectaţi limbajul de iubire al copilului fără să îl alegeţi ca metodă de disciplinare. De exemplu, dacă principalul limbaj de iubire al copilului dvs. sînt cuvintele de încurajare şi folosiţi ca metodă de disciplină o exprimare prin care îl condamnaţi aspru, cuvintele vor comunica nu numai faptul că sînteţi nemulţumiţi de un anumit comportament, ci şi că nu vă iubiţi copilul.
Lucrul cel mai important de ştiut în privinţa capacităţii de învăţare a copilului este următorul: pentru ca un copil să fie capabil să înveţe bine la orice vîrstă el trebuie să ajungă la nivelul emoţional de maturizare al acelui nivel de vîrstă. Pe măsură ce copilul creşte, capacitatea lui de a învăţa sporeşte din cauza mai multor factori, cel mai important fiind maturitatea emoţională. Cu cît un copil este mai matur din punct de vedere emoţional, cu atît este mai capabil să înveţe. Părinţii au cea mai mare influenţă asupra dezvoltării emoţionale a copilului. Punînd accentul pe iubire, de fapt vă învăţaţi şi vă formaţi copilul. Părinţii care nu-şi găsesc timp să abordeze toate cele cinci limbaje ale iubirii, ci doresc doar să satisfacă nevoia copilului de hrană şi de îmbrăcăminte, de adăpost şi de siguranţă furnizează un mediu care nu-i stimulează dezvoltarea intelectuală şi socială. Copilul se dezvoltă fizic, dar intelectual şi social este dezavantajat. Un copil care tînjeşte după iubirea şi acceptarea părinţilor va fi foarte puţin motivat să accepte dificultăţile de a învăţa în primii ani sau ulterior la şcoală. Maturizarea emoţională a copilului afectează totul — părerea despre sine, siguranţa emoţională, capacitatea de a se adapta la stres şi la schimbare, abilitatea de a se socializa şi de a învăţa.
Prin contrast, dacă este neliniştit sau melancolic sau se simte neiubit, probabil că va avea probleme cu concentrarea şi cu atenţia, scăzîndu-i totodată energia. Va fi mult mai greu să reţină ce are de învăţat şi să-şi îndeplinească misiunea aşa cum se cuvine. Studiul îi poate părea neinteresant; va avea tendinţa să îl preocupe propria persoană şi nevoile emoţiona- le, astfel avînd de suferit capacitatea sa de a învăţa.
Este extrem de greu să motivezi un copil dacă nu se simte mai întîi iubit şi ocrotit cu adevărat. Motivul decurge din faptul că el are nevoie să se identifice cu părinţii lui şi să dorească să le asculte sfaturile. Dacă respectivul copil are un rezervor de iubire gol se va ajunge la un comportament pa- siv-agresiv, ceea ce duce la încăpăţînarea de a face exact contrariul în raport cu ceea ce vor părinţii.
Cînd rezervorul de iubire este plin, copilul nu este sub presiune şi nu doreşte să-şi afişeze nemulţumirile, întrebînd prin comportamentul său: „Mă iubeşti?"
Faptul că i se permite unui copil să-şi exprime mînia în mod verbal poate părea un act de prea mare îngăduinţă. De fapt, nu este. Exprimarea verbală a mîniei motivată de o anumită dorinţă de a supăra sau de a-i jigni pe alţii este inacceptabilă şi trebuie corectată. Totuşi, chiar şi cînd este vorba despre o descărcare inacceptabilă a mîniei, folosiţi o metodă de disciplinare adecvată, fără să vă vărsaţi mînia pe copil. Rămîneţi mereu agreabili, dar fermi.
De îndată ce consideraţi că situaţia s-a stabilizat, staţi frumos de vorbă şi faceţi următoarele trei lucruri. Fiecare în parte vă va ajuta copilul să-şi depăşească mînia în mod pozitiv. 1. Daţi-i să înţeleagă că nu-l veţi condamna pentru reacţia sa. O parte din formarea sa constă în faptul că el trebuie să ştie că-l acceptaţi ca persoană şi vreţi să ştiţi ce simte, indiferent dacă este fericit, trist sau mînios. 2. Lăudaţi-vă copilul pentru lucrurile bune pe care le face. îi puteţi spune: „Mi-ai dat să înţeleg că eşti mînios şi asta e bine. Nu te-ai descărcat pe frăţiorul tău sau pe căţel. N-ai aruncat cu obiecte şi nici nu ai dat cu picioa- rele în pereţi. Pur şi simplu mi-ai spus că eşti mînios." Menţionaţi faptul că a procedat mai bine aşa. De cîte ori copilul îşi exprimă verbal mînia, înseamnă că a făcut totuşi şi ceva bun, evitînd lucrurile mai rele. 3. Ajutaţi-vă copilul să mai facă un pas pe Scara Mîniei. Scopul este să vă îndreptaţi fiul sau fiica spre o reacţie cu o conotaţie pozitivă a mîniei.
Combinaţia între o formare sănătoasă şi exemplul dvs. viu de stăpînire a mîniei este o modalitate care dovedeşte maturitate şi care îl va ajuta pe copil să se autoformeze după un timp.
Felul în care decurge căsnicia dvs. afectează în mare măsură relaţia cu copiii — şi modalitatea în care ei receptează iubirea.”
